Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îmbulzeală pentru o slujbă la Real

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 noiembrie 2009 ·

Acţiunea de recrutare de personal pentru magazinul Real, care se va deschide în Ploieşti luna viitoare, s-a transformat astăzi într-un imens scandal. Sursa: Marius Nica

Peste 500 de persoane au luat cu asalt în această dimineaţă sediul Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti, unde a avut loc un târg de slujbe organizat de hypermarketul Real şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Prahova.

Programat să înceapă la ora 10.00, târgul pentru ocuparea a 290 de joburi pentru viitorul magazin Real din Ploieşti, programat să fie deschis în luna decembrie, a început cu o oră mai devreme, din cauza aglomeraţiei de la intrare.

Rata şomajului, peste 8%

Chiar şi aşa, din cauza îmbrâncelilor, un geam al casei de cultură s-a spart, din fericire nimeni nefiind rănit. „Este prima dată când asistăm la aşa ceva. Până acum nu participau atât de mulţi şomeri la acţiuni de recrutare de personal, acesta fiind un efect al crizei economice”, a declarat Dragoş Pârvan, directorul AJOFM Prahova.

„Am 40 de ani şi am lucrat ca vânzătoare la un magazin alimentar, care a dat faliment. Cum şomajul nu-mi ajunge nici măcar să plătesc rata la bancă, sper să mă angajez la Real”, a spus Claudia Petrache, unul dintre sutele de aspiranţi la ocuparea unui loc de muncă.

Printre posturile scoase la concurs s-au numărat cele de lucrători comerciali, agenţi de monitorizare preţuri şi casieri, salariile oferite variind între 800 şi 1.500 de lei. Reprezentanţii companiei Real-Hypermarket România SRL au refuzat să comenteze incidentele de la târgul de joburi din Ploieşti.

Potrivit statisticilor AJOFM Prahova, rata şomajului în judeţ a depăşit luna trecută 8%, aproape 30.000 de personae aflându-se acum în căutarea unui loc de muncă.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 50 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 18 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 2 ore
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Bebelușul de două luni, bătut cu bestialitate de mama cadru militar, se însănătoșește: „E o luptătoare!”

Adevarul acum 34 minute
Un incident revoltător s-a petrecut la jumătatea lunii aprilie. Un bebeluș de doar două luni a fost bătut cu sălbăticie de cea care i-a dat viață. Femeia, angajată la o unitate militară din Capitală, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 15 minute
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică România vor fi închise în 3, 6 și 7 mai 2024

Tribuna acum 38 minute
Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică Romania – DEER nu vor avea program de lucru cu publicul în datele de 03 și 06 mai 2024, zile nelucrătoare la nivel național, dar și în 07 mai, zi liberă pentru angajații companiei

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°