Formaţia The Marker, care a câştigat, în 2009, argintul la Festivalul „Cerbul de Aur”, a început, din 1 iunie, un turneu caritabil pentru Sorin Gologan, puştiul de 14 ani, despre care ziarul nostru v-a povestit pe larg în martie. Turneul va dura până în 19 iunie, iar la Braşov, The Marker va cânta în 7 şi 8 iunie. Astfel, Paul Mateş, Andrei Prodan, Claudiu Ursache şi Octav Capotă sau The Marker, vor concerta în această seară, în Codlea, la Casa de Cultură. Invitaţi vor fi cei din trupa de break-dance „Tupeu Crew”. Pe 8 iunie, trupa concertează la Teatrul „Sică Alexandrescu”, potrivit paginii de internet a formaţiei. Spectacolul de la Dramatic începe de la ora 20.00, iar invitaţi vor fi Skydive. Preţul unui bilet la concert este de 15 lei, iar toate fondurile adunate din vânzări, cu excepţia costurilor apărute în organizare, vor fi donaţi lui Sorin, se menţionează pe aceeaşi pagină de internet. Turneul este organizat de Fundaţia „Nu mă uita” Braşov.
Reamintim că braşoveanul Sorin Gologan suferă de o formă rară de cancer, neuroblastom toracic, boală care evoluează foarte rapid şi îi atacă mintea şi corpul. Această tumoare lucrează şi pe sistemul nervos, consecinţele fiind foarte grave. Sorin are nevoie de suma de peste 100.000 de euro, pentru a putea fi operat în Franţa, la cel mai vechi institut oncologic - Gustave Roussy.
Formaţia The Marker, care a câştigat, în 2009, argintul la Festivalul „Cerbul de Aur”, a început, din 1 iunie, un turneu caritabil pentru Sorin Gologan, puştiul de 14 ani, despre care ziarul nostru v-a povestit pe larg în martie. Turneul va dura până în 19 iunie, iar la Braşov, The Marker va cânta în 7 şi 8 iunie. Astfel, Paul Mateş, Andrei Prodan, Claudiu Ursache şi Octav Capotă sau The Marker, vor concerta în această seară, în Codlea, la Casa de Cultură. Invitaţi vor fi cei din trupa de break-dance „Tupeu Crew”. P