– Anii 1848-1918 nu-i aşa?
– Erau mereu îngrijoraţi de soarta românilor de peste graniţă. De Unire. Ştiau că Unirea este puterea noastră. Cu cât ne dezbinăm creşte primejdia. Nu cred că este bine să-nchidem ochii şi urechile când vine vorba despre tratatele care nu fac altceva decât să piardă esenţa noastră. Se poate oricând să fie mai bine sau mai rău, ei şi aici intră-n joc pe răspunderea noastră.
(...)
– Dumneavoastră, care sunteţi o nonconformistă, vi se pare umilitor conformismul?
– Nu, din contră. Conformismul e un lucru util pentru a stabiliza comportamentele. Dar ele nu au dreptul să devină rigide.
– Care vă e lancea? Care vă e scutul?
– Lancea – iubirea de ţară. Scutul – ideea de demnitate.
– Ştiţi să trageţi cu puşca?
– Da, sigur că da. Numai poetic.
– Dacă aţi fi trăit în România din 1960 până în 1989, cum ar fi arătat viaţa dumneavoastră?
– Ca a celor mulţi!
– Aţi fi supravieţuit?
– Poate că da, poate că nu, nu ştiu. Poate că nu aş fi reacţionat ca tata chiar, dar oricum n-aş fi înghiţit umilinţe, dispreţ nejustificat, ignoranţă……
– Şi?
– Şi m-ar fi închis!
– Aţi fi fost membră de partid?
– Nu cred. Dar dacă era viaţa copiilor mei în joc, cu siguranţă da.
Nu te joci cu viaţa lor.
– Ce avantaje aţi fi urmărit?
– Unul singur: supravieţuirea – cum au făcut cei mai mulţi.
(...)
Reporter: Şi regele?
– Regele? Un om blând, posibil prea blând.
– Adică slab?
– Cum aşa?! În vederea scopului său de a scăpa ţara de comunism, care coboară oamenii foarte jos, el a reuşit să rămână un simbol de demnitate şi de simplicitate. El a rămas el însuşi chiar dacă a trăit printre străini. Este un supravieţuitor.
– Dar ceilalţi?
– Nu trebuie atacat nimeni. Trebuie să ne ajutăm între noi şi să salvam românitatea ţării.
(...)
– Ce
