A te grabi sa-ti asumi o pozitie in chestiunea Kosovo inseamna sa iei asupra ta pacatele uneia sau alteia dintre parti. Si nu sint pacate usoare: incalcari repetate si tintite ale drepturilor elementare, crime dintre cele mai atroce, coruptie, minciuna si mizerie de ambele parti. Dincolo de dreptatile si nedreptatile istorice ale taberelor, dincolo de principii, argumente si vorbe, potrivite parca cu mina de maestrii limbajului diplomatic, dincolo de toate acestea, politicienii din Parlamentul Romaniei, precum si cei din Spania, Cipru, Rusia sau din alte locuri, care s-au opus recunoasterii independentei noii entitati administrative, au votat conform celui mai simplu inteles al Realpolitik-ului: power politics. Acest concept, reinaugurat in contemporaneitate de H. Kissinger, desfide orice constructie valorica, orice principiu asumat sau negociat si propune drept alternativa cinismul interesului primar.
In Parlamentul Romaniei, 357 de romani au votat impotriva recunoasterii independentei provinciei Kosovo, iar 27 de maghiari au votat pentru recunoasterea independentei unilateral declarate. Uniunea Europeana, prin structura sa responsabila de politica externa, a declarat sus si tare ca situatia este unica si nu poate deveni un precedent, iar politicienii romani s-au grabit cu totii, de la presedinte la premier si parlamentar, sa repete acest lucru. Dar de buna seama, daca s-au grabit sa adopte in Parlament o declaratie categorica (gest, altminteri, dispensabil), confirma ca nu cred in exceptia de precedent al cazului Kosovo. Si nici Spania, si nici Cipru si nici alte state care se tem de minoritati separatiste nu cred ca entitatea Kosovo nu va deveni un precedent. Iar cei care s-au opus, inclusiv Romania, nu au facut-o de dragul sirbilor, ci de frica precedentului. Si au fost si dintre aceia care s-au grabit sa recunoasca actul politic de la Pristina de d
