Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SULEYMAdministratorul. Sub domnia indiferenţei. Pastila de administraţie.

Publicat in Adevarul, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Percepţia proprietarilor, de multe ori corectă, este că Administratorul din bloc este un fel de Suleyman care taie şi spânzură, leagă şi dezleagă, numeşte şi demite.

Acest fenomen este cât se poate de actual, prezent şi trist în acelaşi timp pentru că el se manifestă în următoarele ipoteze: domnia lui Suleyman este de peste 20 de ani în bloc sau indiferenţa proprietarilor faţă de activitatea curentă din asociaţie l-au transformat în Suleyman. Şi unul şi altul nu mai pleacă urechea la solicitările şi nevoile proprietarilor şi cred că sunt de neclintit. Am întâlnit situaţii în care Suleyman nu a plecat din administraţie nici după revocarea sa din funcţie prin adunare generală făcând tot ceea ce îi stătea în putinţă să convingă că locul său este acolo. În alte situaţii nu a mai predat actele asociaţiei şi/sau situaţiile financiare sau a lăsat după domnia sa o gaură semnificativă în buget. Evident că la ajungerea în această situaţie, adică aceea de a crea un Suleyman, se datorează în primul rând unei indiferenţe a proprietarilor care nu pun întrebări, nu se informează, nu transmit o cerere scrisă. Trebuie cunoscut faptul că fiecare proprietar nemulţumit de lista de întreţinere poate contesta în scris modul de calcul în termen de 10 zile de la afişare iar preşedintele în termen de 7 zile trebuie să-i răspundă. Aici intervine Suleyman care are în sarcină calcularea listelor şi este gestionarul fondurilor asociaţiei şi care, în cele mai multe cazuri, nu are timp să răspundă considerând că cel care are ceva de spus sau de obiectat este împotriva sistemului şi trebuie executat imediat. Prin urmare solicitarea este tratată cu maximă indiferentă. Aşa că dacă te crezi Ibrahim încearcă să urmezi procedura şi etapele legale altfel dinastia te va domina. Dacă nu vă răspunde, aveţi suficiente modalităţi să-l “clătinaţi” pe Suleyman şi suficiente pârghii legale să-l determinaţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 32 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 32 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 55 minute
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum o ora
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Banca Mondială recomandă reducerea ajutoarelor pentru crescătorii de animale, în scopul combaterii schimbărilor climatice

HotNews acum o ora
Ţările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creşterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roşie şi lactate, susţine Banca Mondială, potrivit agenției Bloomberg, citate

Vladimir Putin este învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce ţări europene vor trimite reprezentanţi la ceremonie

Mediafax acum o ora
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, sunt aşteptate să boicoteze marţi cea de-a cincea ceremonie de învestitură a preşedintelui Vladimir Putin din cauza războiului Rusiei în Ucraina. Cu toate aceste

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°