Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şimon Levente intră în cartea recordurilor cu 209 km/oră

Publicat in Adevarul, luni 5 septembrie 2011 ·

Cunoscutul cascador mureşean Şimon Levente a reuşit duminică să spulbere orice record în materie de viteză, reuşind să stea pe o maşină în timp ce aceasta rula cu o viteză de peste 200 de kilometri pe oră.

Bazându-se pe propria forţă, fără să fie legat cu sfori de capota autoturismului, Şimon a spart bariera celor 201 kilometri pe oră propuşi iniţial şi a ajuns la 209, o cifră demnă de Cartea Recordurilor. „A fost destul de greu, dar calculasem fiecare moment, în detaliu. Am purtat un echipament de paraşutist, pentru a rezista mai bine în faţa curenţilor de aer, iar între mine şi capota maşinii se aflau bureţi legaţi cu o sfoară. Eu m-am ţinut de sfoara respectivă şi nu am avut altceva de făcut decât să suport forţa aerului, care mă determina să mă ridic. În orice moment puteam cădea, dar în final totul a ieşit conform planului”, ne-a declarat cascadorul.

Actualul record mondial la această probă a fost realizat la viteza de 200 de kilometri pe oră, astfel că mureşeanul a pregătit un dosar pentru reprezentanţii Guiness, pentru ca performanţa să îi fie recunoscută oficial.

Şimon, cunoscut ca „Dublu X” nu este la prima ispravă de acest gen.

În 2007 a reuşit aceeaşi cascadorie, dar la viteza de 180 km/h, performanţă depăşită un an mai târzu de un cetăţean turc. Acest lucru a fost privit de către mureşean ca o provocare, astfel că eforturile i-au fost încununate cu succes în urmă cu două zile. „Sunt foarte fericit pentru că totul a decurs conform planului. Aş fi putut ajunge chiar şi la 250 de kilometri pe oră, dar din păcate nu dispunem de o pistă suficient de mare”, a mărturisit Şimon Levente.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 4 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum o ora
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum o ora
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 55 minute
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 2 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 5 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum o ora
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Vremea

București
acum

15°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°