Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NOUA CONSTITUŢIE. Antonescu: Calendarul revizuirii Constituţiei va fi amânat

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 28 septembrie 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că la nivelul USL se va discuta din nou calendarul revizuirii Constituţiei, iar Comisiei de la Veneţia se va comunica faptul că a intervenit o amânare de calendar asupra procedurii modificării legii fundamentale, transmite Mediafax.

Antonescu a fost întrebat în ce măsură proiectul de revizuire a Constituţiei mai poate fi adoptat în Senat până la finalul lunii decembrie, de vreme ce avizul Comisiei de la Veneţia nu poate fi emis în octombrie cum au anunţat iniţial liderii USL.

"Într-adevăr, atunci când a avut loc o întâlnire preliminară cu reprezentanţi ai Comisiei de la Veneţia, la încheierea lucrărilor pe proiectul de modificare a Constituţiei în comisia parlamentară noi am convenit cu dânşii termenul de final de septembrie pentru forma definitivă având în minte calendarul pe care ni-l propusesem la acea dată şi care presupunea abordarea imediat după reluarea sesiunii parlamentare, în Senat, a acestui proiect", a declarat Antonescu.

Liderul PNL a menţionat că nu a fost luată în calcul la momentul respectiv modificarea de calendar "impusă de decizia Curţii Constituţionale".

"Din acest motiv noi am calculat finalul lunii septembrie pentru a avea avizul oficial al Comisiei de la Veneţia, în ideea că după aceea se discuta şi în cealaltă cameră şi până la sfârşitul anului avea loc şi referendumul. Survenind modificarea impusă de decizia Curţii Constituţionale, proiectul nu a mai rămas în prioritate pe agenda Senatului şi în sensul acesta vom comunica şi Comisiei de la Veneţia că termenul se prelungeşte şi că în momentul în care va fi discutat într-o cameră, forma respectivă va fi supusă examenului acestei Comisii", a precizat Antonescu.

El a mai fost întrebat dacă estimează o perioadă de timp în care discuţia pe revizuirea Constituţiei va fi reluată la nivelul Senatului.

"E o discuţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 2 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum 45 minute
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 4 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum o ora
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum o ora
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Nebunie la Roma: Novak Djokovic a fost LOVIT cu o sticlă în cap. VIDEO

Gandul acum 7 ore
Novak Djokovic, liderul mondial din tenisul masculin, a fost lovit puternic în cap vineri seara, la Roma, de un recipient aruncat din tribună. Sârbul se oprise să ofere autografe după victoria din meciul cu francezul Moutet. Nebunie la Roma: Novak D

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 5 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/22°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°