Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama a pierdut în Massachusetts

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 20 ianuarie 2010 ·

La fix un an de la învestirea în funcţia de preşedinte, democraţii lui Barack Obama suferă un eşec în confruntarea cu alegătorii. Au pierdut cursa electorală din Massachusetts şi, odată cu ea, par să fi scăpat şi şansa de a implementa reforma asigurărilor de sănătate. Sursa: REUTERS

Candidatul republicanilor, Scott Brown, a câştigat, cu un avantaj liniştitor, scrutinul de ieri din statul american Massachusetts, şi se va alătura colegilor de partid în Senatul SUA.

Locul în Senat rămăsese liber după decesul senatorului democrat Ted Kennedy.

Reprezentanta Partidului Democrat, Martha Coakley, şi-a recunoscut înfrângerea înainte ca rezultatele finale să fie date publicităţii.

Scott Brown şi-a adjudecat 51,8 la sută dintre sufragii, iar adversara sa democrată Martha Coakley 47,2 de procente.

Încă un test pentru reformă în sănătate

În urma acestui rezultat, majoritatea democrată din Senat, care număra 60 de membri, va avea de trecut un test foarte dificil pentru a face să treacă de a doua Cameră a Congresului proiectul de lege care vizează reformarea sistemului de asigurări sociale din SUA.

Este pentru prima oară după decenii când într-un stat tradiţional democrat Massachusetts câştigă un candidat republican.

Scott Brown este primul conservator care ocupă scaunul de senator al statului Massachusetts în Congresul american, după 47 de ani în care această poziţie a fost, practic, proprietatea lui Ted Kennedy. Democratul, supranumit "leul liberal", şi-a încheiat dominaţia anul trecut, în luna august, când a murit din cauza unei tumori canceroase pe creier.

Preşedintele Barack Obama a participat la campania democraţilor în Massachusetts, dar nu a reuşit să încline balanţa alegerilor în favoarea procurorului general din acest stat, Martha Coakley.

Primul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 51 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 30 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 33 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 38 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°