Aparatură ultramodernă pentru Serviciul de Ambulanţă Braşov. Aparatele, printre care se numără defibrilatoare, pulsoximetre, măşti speciale şi teste de glicemie, au fost achiziţionate din banii celor care au decis să dea 2% din impozitele pe care le plătesc staţiei de salvare. În total, la Braşov s-au strâns aproape 62.000 de lei, iar banii au fost cheltuiţi pentru achiziţionarea a două defibrilatoare, care au costat 20.000 de lei, dar şi pentru măşti laringiene, pulsoximetre, teste de glicemie, aparate pentru traumatisme toracice şi seringi speciale. Aparatura achiziţionată va fi folosită în ambulanţele noi, din dotarea staţiei din Braşov. Serviciul de Ambulanţă Braşov a fost dotat, în acest an, cu 10 maşini de salvare noi, de la bugetul judeţului şi cu alte cinci ambulanţe de la Ministerul Sănătăţii.
În prezent, parcul auto al Serviciul de Ambulanţă Braşov are în dotare 71 de maşini. Problema este, însă, că Serviciul de Salvare nu are suficienţi medici şi asistente. „Există un necesar de 44 de medici, iar noi avem în prezent doar 17. Şi în ceea ce priveşte numărul de asistente, ne-ar mai trebui patru sau cinci persoane”, a declarat Mioara Văitiş, directorul Serviciului de Ambulanţă Braşov. Aparatură ultramodernă pentru Serviciul de Ambulanţă Braşov. Aparatele, printre care se numără defibrilatoare, pulsoximetre, măşti speciale şi teste de glicemie, au fost achiziţionate din banii celor care au decis să dea 2% din impozitele pe care le plătesc staţiei de salvare. În total, la Braşov s-au strâns aproape 62.000 de lei, iar banii au fost cheltuiţi pentru achiziţionarea a două defibrilatoare, care au costat 20.000 de lei, dar şi pentru măşti laringiene, pulsoximetre, teste de glicemie, aparate pentru traumatisme toracice şi seringi speciale. Aparatura achiziţionată va fi folosită în ambulanţele noi, din dotarea staţiei din Braşov. Serviciul de Ambulanţă Braşov a