Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţist rutier acuzat de abuz, în timp ce imobilizează un şofer care refuză controlul în trafic

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 27 iulie 2012 ·

Un poliţist rutier s-a ales cu o plângere penală împotriva sa după ce l-a imobilizat, ajutat de colegi, pe un şofer care a refuzat să se legitimeze şi să fie controlat. Şoferul speră să aibă câştig de cauză pe baza unor imagini video pe care le-a înregistrat din maşină, în timpul discuţiei cu poliţistul, imagini pe care ulterior le-a postat pe internet, pe YouTube. De cealaltă parte, agentul susţine că şi-a făcut doar datoria, iar imaginile nu fac decât să confirme în mare măsură că poliţistul a acţionat legal.

Şoferul a refuzat repetat să se legitimeze şi să accepte un control în portbagajul maşinii

Sâmbăta trecută, pe 21 iulie, pe bulevardul Academician Vasile Grecu, la ieşirea din Suceava spre Şcheia, agentul principal Constantin Păşcănuţ a tras pe dreapta un conducător auto care ar fi oprit într-o zonă de acţiune a indicatorului „Oprire Interzisă”, în acest sens Poliţia Rutieră având şi imagini video.

Tânărul de la volan, identificat ulterior în persoana lui Petre Costeniuc, în vârstă de 22 de ani, din comuna Dolheşti, a refuzat să se legitimeze, motivând că nu are actele la el. După cum arată imaginile video surprinse chiar de el, tânărul refuză în mod repetat să se legitimeze, să coboare din maşină şi să accepte un control în portbagajul maşinii, pe care poliţistul rutier îl poate solicita, având în vedere că se afla în cadrul unei acţiuni de control în trafic.

Imobilizat şi pulverizat cu spray iritant lacrimogen

La un moment dat, în prezenţa unui martor asistent, poliţistul i se adresează pe un ton categoric şoferului: „Te rog să cobori jos din maşină, să deschizi portbagajul şi să mă laşi să fac controlul”. Tânărul de 22 de ani continuă să refuze orice colaborare, moment în care agentul principal îi deschide cu forţa portiera maşinii şi, ajutat de colegi, îl imobilizează. În timpul acţiunii de imobilizare, tânărul

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 2 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 4 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 3 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 2 ore
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°