Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pep a comis-o

Publicat in Adevarul, duminică 12 februarie 2012 ·

Jurnaliştii iberici susţin că Barcelona a cedat la Osasuna din cauza deciziilor greşite luate de tehnicianul cu care catalanii au cucerit 13 trofee. Titlul e ca şi pierdut.

Spania e în stare de şoc. Osasuna, echipa căreia Barcelona îi dădea opt goluri în august 2011, a reuşit surpriza în weekend. Şi-a luat revanşa în faţa catalanilor, câştigând cu 3-2. În urma acestui rezultat, oamenii lui Guardiola au rămas la şapte puncte în spatele liderului Real Madrid, care însă a avut meci aseară, după închiderea ediţiei, cu Levante.

Ziarele din Spania au scris că Pep a făcut câteva greşeli care s-au văzut în rezultatul final. A început partida cu Xavi, Iniesta şi Fabregas pe banca de rezerve. Drept urmare, în prima repriză, Barca a părut o formaţie anesteziată, iar Messi s-a zbătut ca peştele pe uscat. Dintre cei trei mijlocaşi amintiţi mai sus, doar Fabregas a fost introdus pe final, fiind chiar aproape de gol. S-a opus însă Andres Fernandez. Portarul Osasunei a făcut meciul vieţii, având patru parade senzaţionale numai în a doua repriză.

Incredibil: şi-au ales greşit ghetele

Un alt amănunt care a contribuit la eşecul catalanilor a fost starea vremii. Meciul a început la -3 grade Celsius, iar când arbitrul a pus capăt jocului, termometrul arăta -8 grade Celsius. La Pamplona, tiki-taka a îngheţat, mai ales în condiţiile în care, în prima repriză, cea în care Barcelona a fost condusă cu 2-0 (o premieră în era Guardiola!), jucătorii au „patinat" pe teren. Motivul? Îşi aleseseră greşit crampoanele! De altfel, la pauză, Messi şi compania şi-au schimbat ghetele, înlocuindu-le pe cele cu crampoane de aluminiu cu unele cu crampoane de cauciuc dur. „Ne-a costat prima repriză şi acomodarea cu terenul greu. Abia după pauză am jucat mai bine", a recunoscut şi Guardiola.

A atacat tuşierul

Barcelona are motive să se plângă de arbitraj. Golul doi înscris

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum o ora
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 40 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 50 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum o ora
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°