Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba: Prima stână ecologică din ţară ridicată la Pianu de Jos a rămas fără cioban. Disputa oierilor s-a mutat de pe păşune în instanţă

Publicat in Adevarul, miercuri 8 iunie 2011 ·

Stâna ecologică de la Pianu de Jos este râvnită de doi ciobani din comună. Doar unul dintre ei are încheiat contract de închiriere cu administraţia locală. Dreptul de folosinţă va fi stabilit de instanţa de judecată.

Stâna de la Pianu de Jos, alimentată doar cu energie provenită din surse regenerabile, vânt şi lumina soarelui, a fost inaugurată cu mare pompă în septembrie 2010.

La acea vreme, Nicolae Ganea devenea, cel puţin pe hârtie, primul cioban din ţară cu stână ecologică.

Stăna ecologică, disputată de doi ciobani

Practic, bărbatul de 36 de ani, făcea saltul de la o construcţie tradiţională la una cu şapte încăperi pentru prepararea laptelui şi obţinerea brânzei, cu gresie şi faianţă, şi în loc de toaleta din spatele curţii, baie cu duş.

În plus, energia electrică necesară funcţionării obiectivului tradiţional este obţinută cu ajutorul unor panouri voltaice şi a unei centrale eoliene de mici dimensiuni.

Condiţiile au devenit între timp, tentante şi pentru un alt cioban din comună, Nicolae Mirca, care a atacat în instanţă legalitatea contractului de închiriere semnat în 2007, între Nicolae Ganea şi Primăria Pianu de Jos. Prin document, ciobanul se obliga să plătească o chirie anuală de 50 de euro pentru fiecare hectar de păşunat folosit.

„Eu consider că actul pe care l-am semnat cu primăria în 2007 şi care este valabil până în 2014, este perfect legal. Eu am primit practic dreptul de a folosi stâna în cauză şi păşunatul din apropiere, pe o suprafaţă de aproximativ 200 de hectare. Eu mi-am achitat toate obligaţiile către Primărie“, a spus Nicolae Ganea, care are o turmă de aproximativ 700 de oi.

„Nu sunt şanse să fie folosită în acest an“

Celălalt cioban, Nicolae Mirca, care are în turmă în jur de 800 de ovine, a înfiinţat între timp o asociaţie din c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum 48 minute
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 20 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel puţin doi morţi şi peste 20 de răniţi într-un atac cu cutiţul într-un spital din China

News.ro acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 21 au fost rănite într-un atac cu cuţitul care a avut loc într-un spital din provincia Yunnan, în sud-vestul Chinei, a anunţat marţi presa de stat, citând surse oficiale, relatează CNN. Atacul, descris d

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum o ora
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe podul care traversează Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari

Ziare.com acum 17 minute
Un bărbat a murit, marţi, 7 mai, în judeţul Constanţa, după ce a căzut de la aproximativ 25 de metri, de pe podul care trece peste Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, în oraşul Ovidiu. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenț

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum 29 minute
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

Poliţiştii locali vor protesta în faţa Guvernului / Aceştia reclamă că nu primesc spor pentru munca prestată în weekend şi de sărbătorile legale / Solicitările sindicaliştilor

News.ro acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /1000 locu

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum o ora
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum 3 ore
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Vremea

București
acum

25°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

23°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°