Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Codul lui Andronescu ar costa bugetul mai mult cu 155 mil. euro pe an

Publicat in Ziarul Financiar, marți 18 august 2009 ·

Invatamantul obligatoriu de 13 ani ar putea costa statul peste 155 de mil. de euro anual pentru introducerea celor trei clase in plus propuse de ministrul Andronescu in Codul educatiei, in conditiile in care pretul pe care statul il plateste pentru scolarizarea unui licean sau a unui prescolar se ridica, in medie la 2.000 de lei (476 de euro) pe an.

In momentul de fata, invatamantul obligatoriu este de 10 clase, din care opt ani sunt de invatamant primar si gimnazial, la care se adauga doi ani de liceu.

"Aproximativ 25% din elevi abandoneaza scoala la 16 ani, atunci cand se incheie invatamantul obligatoriu de zece clase, insa putini dintre acestia reusesc sa intre pe piata muncii. Costul mediu pe care il plateste statul pentru a scolariza un elev de liceu este de aproximativ 2.000 de lei si este de cinci ori mai mic decat media europeana", sustine Simion Hancescu, prim-vicepresedinte al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI).

Fostul presedinte Ion Iliescu, actualul presedinte de onoare al PSD, s-a pronuntat impotriva invatamantului liceal obligatoriu si a grupei pregatitoare, de 13 ani,

"~la nu mai e obligatoriu, obligatoriu este pana la doua trepte, gimnazial. De la liceal devine deja optional si competitional, unii merg spre liceu cu caracter general, altii pe licee profilate, altii spre scoli profesionale. Cum sa proclami general obligatoriu? Cand e obligatoriu toti trebuie sa faca acelasi lucru. Deja in treapta liceala se face diferentiat", a afirmat el.

In anul scolar trecut, in liceele de stat erau inscrisi peste 147.000 de elevi in clasa a zecea, iar daca prevederile noului cod s-ar aplica, inseamna ca un sfert (aproape 37.000 de elevi) urmeaza sa-si continue studiile inca doi ani pe banii statului. Astfel, 37.000 de elevi care vor intra in clasele a XI-a si a XII-a obligatorii ar aduce cheltuieli suplimentare

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 5 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 2 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 3 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 27 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 9 minute
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum o ora
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°