Mai multe străzi din Constanţa, Medgidia, Cernavodă, dar şi o zonă din nordul staţiunii Mamaia au fost inundate ieri, în urma ploilor torenţiale.
Potrivit Regiei Autonome Judeţene de Apă Constanţa, la dispeceratul instituţiei au fost primite, până în prezent, zece reclamaţii privind sistemul de canalizare stradal din cartierele constănţene Coiciu, Tomis Nord, Faleză Nord, Poarta 6 şi zona Butoaie din staţiunea Mamaia. Şi la Cernavodă, unde a plouat torenţial ore în şir, din partea centrală a oraşului s-au primit două reclamaţii, mai multe echipe de lucrători ai Regiei de Apă intervenind cu pompe şi vidanje, pentru a preîntâmpina inundarea zonei. O situaţie similară este şi în municipiul Medgidia, unde au fost inundate mai multe străzi. De asemenea DN22C, care leagă Cernavodă de Murfatlar a fost blocat de aluviuni.