Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii care nu au urmat cursurile clasei pregătitoare nu pot fi înscrişi în clasa I

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Părinţii care nu şi-au înscris copiii în clasa pregătitoare anul trecut, nu îi vor putea înscrie anul acesta la clasa I deoarece, potrivit legislaţiei în vigoare, se consideră că a fost omisă o etapă din ciclul primar al copilului, etapă care este obligatorie. Potrivit oficialilor din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vrancea, înscrierile în clasa pregătitoare se fac într-o singură etapă, ţinându-se cont de circumscripţia unde locuieşte copilul. Totuşi, se pot face înscrieri şi în unităţile şcolare preferate de părinţi.

Dacă anul trecut părinţii aveau de ales să îşi încrie copiii în clasa I sau în cea pregătitoare, de anul acesta nu va mai funcţiona acelaşi sistem şi nici nu va mai exista acea comisie de evaluare psihosomatică. Obligatoriu, copilul trebuie să treacă mai întâi prin clasa pregătitoare şi abia apoi intră în clasa I.

Părinţii care şi-au înscris copiii în clasa pregătitoare, toamna trecută, răsuflă uşuraţi, ba chiar sunt mulţumiţi că au optat pentru acest lucru. Micuţii lor s-au obişnuit deja cu sistemul şi au reuşit să intre în atmosfera unei şcoli, care diferă faţă de învăţământul preşcolar. „Am optat pentru clasa pregătitoare, cu toate că la început am fost sceptică. Copilul a acumulat un bagaj de cunoştinţe mai amplu, ştie să citească şi să socotească şi a învăţat totul prin joacă. Dacă nu l-aş fi înscris la clasa pregătitoare anul trecut, acum nu puteam să îl dau la clasa I şi ar fi pierdut un an”, a spus Roxana, mama unui copil care învaţă într-o clasă pregătitoare de la Şcoala „Ştefan cel Mare” Focşani.

Directorii nu sunt de acord

Directorii nu pot accepta ideea că părinţii sunt constrânşi să îşi înscrie copii numaidecât în clasa pregătitoare. Ei sunt de părere că mulţi părinţi nu sunt familiarizaţi cu educaţia care se practică în clasele pregătitoare şi unii dintre ei o consideră chiar neimporta

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum 44 minute
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 3 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Judo: Medalie de bronz pentru judoka Alex Creţ, la CE de la Zagreb

News.ro acum 48 minute
Sportivul Alex Creţ a obţinut, sâmbătă, medalia de bronz la categoria 90 kg, la Campionatul European de judo, de la Zagreb. ”Felicitări, Alex, antrenorului tău Emil Morar şi întregului staf”, a transmis FR Judo. Medalia de aur a revenit Eljan Hajiye

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum o ora
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 8 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024. Tradiții și obiceiuri

Cancan acum 6 ore
În acest an, creștinii ortodocși sărbătoresc Duminica Floriilor pe data de 28 aprilie 2024. Intrarea lui Hristos în Ierusalim este celebrată cu exact o săptămână înainte de Învierea Domnului. Această sărbătoare este asociată cu numeroase tradiții, c

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°