Prea mult cu gîndul la transferul la Real Madrid, starul lui Manchester United n-a avut consistenţa în joc aşteptată.
“Sfertul” Portugalia - Germania. Dincolo de rezultat, 3-2 pentru nemţi, altă tentaţie. Să-l vezi pe Cristiano Ronaldo pe viu, de aproape, de pe rîndul 5 al unui stadion fără pistă, e ca şi cum ai asista la un raliu de la liziera macadamului. Îl vezi mergînd, falnic, cu pieptul bombat, spatele în trapez de culturist şi picioarele deloc crăcănate, dar cît doi butuci, pe care şortul urcă indecent dezvelind o musculatură herculiană.
Ca un magician
Paradoxal, vedeta lui Manchester merge pe călcîie. Păşeşte ca un răţoi, cu vîrfurile ghetelor mult în exterior, dar cînd o rupe la fugă tocmai vîrfurile acelea de Donald îl aruncă înainte cu o viteză incredibilă.
De la jumătatea terenului încolo e mortal. Scolari l-a pus să joace numai pe stînga contra Cehiei şi Germaniei, pentru a intra în centru şi a-şi pune în valoare şutul care-i dă mingii o traiectorie impredictibilă.
Cel mai bine se simte în exterior, venind din linia a doua, dezvoltînd acea viteză teribilă de deplasare cu mingea lipită de picior. Oricare picior, pentru că în momentul în care începe dansul, Cristiano e ca Iosefini. Îţi arată balonul în acelaşi timp în care ţi-l ascunde.
Inutil în propriul careu
La capitolul tactic şi mai ales tactic-defensiv, Ronaldo se simte ca la ora de fizică cuantică.
Nu se întoarce cu omul decît, cel mult, pentru o opoziţie pasivă.
Fazele fixe sînt pentru el o corvoadă. Dacă în careul advers dă cu capul ca un baschetbalist slam-dunk-ul, în propria suprafaţă de pedeapsă e inutil. Uneori, Scolari l-a chemat acolo forţat. Simao, Petit, Deco, Moutinho sînt doi la metru şi nu are cine să facă marcaj.
Cristiano, candidatul la Ba