Romfelt Real Estate, detinuta de un fond de investitii sloven si cativa oameni de afaceri locali, printre care Adrian Lustig si bancherul Dan Pascariu, a vandut in aceasta saptamana circa 35 de apartamente in ansamblul rezidential Doamna Ghica Plaza unui grup de investitori care intentioneaza sa inchirieze locuintele de la inceputul anului viitor.
"Aseara (luni-seara - n.r.) am finalizat negocierile la ora 11 cu un fond de investitii caruia i-am vandut in jur de 35 de apartamente, fara o reducere foarte mare. Acestia intentioneaza sa inchirieze locuintele de la 1 ianuarie. Aceasta este o investitie mai buna decat sa tii banii in banca. Iti poate aduce un randament in euro de 8-10% anual, iar in conditiile in care cea mai mare parte a banilor vin de la banca, randamentul la fondurile proprii poate fi de 100% pe an", a declarat Avi Shloush, general manager al companiei. In cadrul proiectului un metru patrat construit se vinde cu 1.000 de euro, insa cel mai probabil cele 35 de apartamente au fost preluate la un pret mai redus.
Un apartament pe zi
De la debutul crizei imobiliare, investitorii speculativi au preferat mai degraba sa renunte la avansurile acordate pentru achizitia de apartamente decat sa faca noi investitii, in conditiile in care preturile au luat-o pe o panta descendenta. Reprezentantul Romfelt nu a dorit sa precizeze identitatea celor care au cumparat locuinte in cadrul ansamblului de 616 apartamente a carui finalizare se apropie de sfarsit.
Shloush spune ca proiectul este vandut in proportie de 33% (circa 200 de apartamente), dar in ultima perioada ritmul s-a accelerat, astfel ca in ultima luna si jumatate a fost contractat in medie cate un apartament pe zi, incluzand si locuintele preluate de catre investitori.
Proiectul este format din opt blocuri cu patru si 16 etaje, in timp ce al noualea imobil are 24 de etaje si o inal