După cel mai slab sezon pentru litoralul românesc, zona este încă o ţintă interesantă pentru business Totuşi, se pare că lanţurile hoteliere internaţionale sunt rezervate când vine vorba de afilierea unităţilor de pe litoral, astfel că doar două hoteluri româneşti funcţionează în prezent sub branduri cunoscute şi în străinătate.
La mijlocul lunii august, în plin sezon, Viorel Păunescu, care deţine hotelul de cinci stele, din Capitală, Intercontinental, a vândut unitatea emblematică pentru cea mai luxoasă staţiune a litoralului românesc. Astfel, hotelul de cinci stele Rex din Mamaia a fost preluat, în urma unei tranzacţii de 10 milioane de euro, de familia Adamescu, care controlează, printre altele, Unirea Shopping Center şi compania de asigurări Astra.
Cu toate că a înregistrat un sezon sub aşteptări, hotelul de patru stele Best Western Savoy vizează să îşi dubleze capacitatea de cazare.
"Vom construi încă un corp de clădire, de 100-120 de camere, în spaţiul din parcare, pe care l-am cumpărat deja", spune Angela Zahiu, general manager şi acţionar majoritar al unităţii. În aceste condiţii, hotelul, care are în prezent 131 de camere, îşi va dubla capacitatea. Mişcarea va necesita o investiţie de 15-20 milioane de euro, Savoy devenind astfel unul dintre cele mai mari hoteluri de pe litoralul românesc.
Care este atuul Angelei Zahiu? "Mizez pe faptul că sunt hotel afiliat pentru a avea expunerea necesară la nivel internaţional", spune ea. Mai mult, explică reprezentanta Savoy, aceasta este cheia succesului pentru hotelurile de pe litoralul românesc. Propriu-zis, afilierea aduce hotelurilor locale mai mulţi turişti din străinătate, aceştia având o anumită siguranţă în ceea ce priveşte standardele unităţii.
Angela Zahiu consideră că afilierea la un lanţ hotelier internaţional este şi singura modalitate de a supravieţui, mai ales odată cu adera