Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prin spitale, de când s-a născut. Cea mai grea boală cu care se lupă Diana acum este leucemia

Publicat in Jurnalul, vineri 27 iulie 2012 ·

Te priveşte cu ochi mari, albaştri, curioasă, de parcă corpul ei mic, plăpând nu ar fi chinuit de nici o boală. Îţi spune fără teamă că este bolnavă şi că trebuie să stea în spital, ca pe un lucru firesc, după care îşi reia jocul în patul vegheat de iconiţe şi medicamente, de păpuşele şi cărţi de rugăciune. O cheamă Diana şi de când se ştie a trăit prin spitale. S-a născut prin cezariană. Puternica hemoragie internă a mamei, lipsa medicilor de la căpătâiul ei, lăsată să zacă zeci de ore fără ca cineva să-i dea atenţie au făcut ca femeia să fie la un pas de a-şi pierde viaţa. Abia o fracţiune de secundă ce a reuşit să-şi vadă copilul, că imediat i-a fost luat de lângă ea. I s-a spus că cea mică este sănătoasă, numai că are pe faţă un nerv pigmentar foarte mare. Pentru mamă însă, copila ei era cea mai frumoasă. "Poate nu vă vine să credeţi, dar eu ştiam încă de când o aveam în burtă ce ceva este în neregulă cu fetiţa mea. Chiar şi la ultima ecografie 3D, când medicul a văzut acea pată, am ştiut că îmi ascunde ceva. S-a schimbat la faţă, a mai chemat alţi medici, dar nu mi-a spus. Pentru mine însă, acea pată nu conta. Tot ce îmi doream era să fie sănătoasă", povesteşte femeia. Nu a putut să-şi alăpteze copila. Medicii au hotărât, nici acum părinţii nu ştiu de ce, să i se introducă copilei un furtunaş în stomac pe unde să i se toarne direct laptele. N-a trecut mult şi Diana a început să aibă stări febrile, diaree. Neobişnuită să sugă, refuza biberonul. După două săptămâni de suferinţă, mama îşi pierduse lactaţia. A încercat tot ce i-a stat în putinţă pentru a o hrăni. Micuţa plângea de foame şi continua să refuze hrana. Temperatura nu-i scădea deloc, şi numai pe drumul de la Tulcea, oraşul natal, la Bucureşti, copila a făcut 16 scaune în jet, slăbind un kilogram şi jumătate. Ajunşi la Spitalul "Grigore Alexandrescu", au început tratamentele în orb. Medicii jonglau care m

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 35 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum 55 minute
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 55 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 43 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°