După doi ani de procese, Vila Orizont din Poiana Braşov a reintrat în posesia Primăriei Braşov. După ce s-a descoperit faptul că, timp de câţiva ani, actele acestei unităţi erau semnate de o persoană decedat, s-a încercat trecerea în proprietatea Primăriei, cu acte în regulă a imobilului. Însă, printr-o hotărâre a Guvernului Năstase, Vila Orizont a fost dată în administrare Autorităţii Na-ţionale pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor (ANSIT), pentru a fi derulate aici programe pentru tineret. În tot acest timp însă, juriştii Primăriei Braşov au susţinut în instanţă proprietatea, iar de curând, aceasta a fost câştigată de municipalitate, printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, a Curţii de Apel Braşov.
Acum, după preluarea imobilului, primarul spune că acolo va fi realizat un mic centru administrativ al Poienii Braşov, adică o mică Primărie în staţiune. „În şedinţa Consiliului Local de luni va fi discutat un proiect de hotărâre prin care vila va primi destinaţia de Centru Administrativ. Aici vor funcţiona Poliţia Comunitară, Pompierii, salvarea, Jandarmeria Montană, Salvamontul şi va fi deschis chiar şi un punct al Poştei Române”, a adăugat primarul George Scripcaru. Pentru amenajarea spaţiului, dar şi pentru funcţionarea lui ulterioară, fondurile vor fi asigurate atât de Primăria Braşov, cât şi de Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Inspectoratul Judeţean de Urgenţă, pentru serviciile de Ambulanţă şi Pompieri. Chiar în curtea Vilei, unde acum se află o baracă din lemn, va fi construită o remiză pentru Pompieri. După doi ani de procese, Vila Orizont din Poiana Braşov a reintrat în posesia Primăriei Braşov. După ce s-a descoperit faptul că, timp de câţiva ani, actele acestei unităţi erau semnate de o persoană decedat, s-a încercat trecerea în proprietatea Primăriei, cu acte în regulă a imobilului. Însă, printr-o hotărâre a Guvernului Năstase, Vi