Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: 300 de absolvenţi de liceu s-au înscris la şomaj; în judeţ sunt 11.000 de şomeri

Publicat in Romania Libera, marți 7 august 2012 ·

Aproximativ 300 de absolvenţi de liceu şi-au depus dosarele pentru şomaj, în luna iulie, la Constanţa, în prezent în judeţ fiind înregistraţi aproape 11.000 de şomeri, potrivit reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), transmite MEDIAFAX.

Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Constanţa, Emilia Murineanu, a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX, că numărul şomerilor a crescut cu peste 400 în luna iulie, comparativ cu luna iunie, dar cu toate acestea judeţul Constanţa are printre cele mai mici rate ale şomajului din ţară.

"Rata şomajului la sfârşitul lunii iulie era de 3,52 la sută, fiind printre cele mai scăzute din ţară. Numărul total al şomerilor înregistraţi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Constanţa la sfârşitul lunii iulie 2012 a fost de 10.901 de persoane, cu 414 mai multe faţă de finele lunii iunie. Din totalul celor înregistraţi, 4.001 au fost şomeri indemnizaţi, iar 6.900 au fost şomeri neindemnizaţi. Totodată, din numărul total al şomerilor 5.273 sunt femei", a spus Murineanu.

Potrivit acesteia, aproximativ de 300 de absolvenţi s-au înscris în baza de date a AJOFM în luna iulie.

"Au fost foarte mulţi tineri absolvenţi care s-au înscris în baza de date. Astfel, până la 31 iulie au fost înregistraţi 294 de absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, dintre care 249 sunt absolvenţi de liceu, iar 45 sunt abolvenţi cu studii superioare", a explicat Murineanu, care a mai spus că tinerii au termen de 60 de zile de la absolvire să se înscrie în baza de date a AJOFM.

De asemenea, numărul şomerilor ar putea creşte în următoarele luni în condiţiile în care două societăţi au anunţat că vor disponibiliza peste 270 de persoane în august şi în septembrie.

Aproximativ 300 de absolvenţi de liceu şi-au depus dosarele pentru şomaj, în luna iulie, la

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis a promulgat controversata lege care amnistiază evaziunea sub un milion de euro

HotNews acum 40 minute
Președintele Klaus Iohannis a semnat joi promulgarea legii inițiate de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă prin care evazioniștii care au produs un prejudiciu de până la 1.000.000 de euro scapă de închisoare dacă achită suma plus o penalizare. Klaus Ioh

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 2 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum o ora
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum 15 minute
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum o ora
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 22 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Beijingul acuză că un distrugător american „a încălcat grav suveranitatea şi securitatea Chinei”

HotNews acum 57 minute
Armata chineză „a alungat” nava USS Halsey care a intrat vineri în apele teritoriale ale Insulelor Paracel din Marea Chinei de Sud, a acuzat vineri într-un comunicat Comandamentul Teatrului de Sud al Armatei Populare de Eliberare, relatează Reuters

Nicolae Ciucă: Când stăm de vorbă cu oamenii, pe stradă, ne spun, nu vrem scandal, nu vrem gâlceavă, ne-am săturat de tot acest circ politic. Am vorbit cu toţi liderii fialialelor, cu toată conducerea de campanie a PNL, să folosim faptele noastre

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri la Iaşi că atunci când stau de vorbă cu oamenii pe stradă le spun că nu vor scandal, gâlceavă şi că s-au săturat de tot acest circ politic. Liderul liberal a precizat că a vorbit cu toţi liderii fia

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum o ora
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°