Aflat in fata irationalului existentei, in "lenes" se naste un curaj irational, care-i spune: nu-i cumplit sa mori! "Viata noastra inseamna moarte, moartea noastra inseamna viata, ori chiar prefata vietii" (Lev Sestov, Revelatiile mortii). Si atunci, cu un gest de rara si sacra superbie, lenesul rosteste profetic: "Trageti mai bine tot inainte!". Asa, ca in titlu, s-ar mai putea intitula Povestea unui om lenes de Ion Creanga. In aceasta poveste atipica (in fapt moderna), de o ciudata pseudo-claritate, Creanga intoarce pe dos propriul sistem de relatii. Vivacii, creatorii de bunuri tarani sint aici calai ai nezamislitorului (nu se pomeneste de sotie sau copii in cazul lui), abulicului lenes. Acesta din urma e o victima atipica. Nu e precum lupul ucigas din Capra cu trei iezi, de pilda. Omul nostru nu deranjeaza pe nimeni cu "lenea" lui. Dar pe harnicii "fauritori ai bunurilor materiale si spirituale ii deranjeaza, caci el le sta ca paiul in ochi cu inactivitatea lui, cu acea contemplare a purei existente, dincolo de tumultul vietii, care lui ii repugna. Repugno, -are inseamna la origine a lupta contra, a opune rezistenta. Repugnarea lui e un mod de rezistenta. Lui ii este scirba, greata, sila de toate cele: cind refuza iuresul workoholic al muncii, cind raspunde "cu jumatate de gura", adica in sila, la propunerea cucoanei de a minca posmagi. Imensa sila il singularizeaza. Abulicul nostru are aceasta vocatie (romaneasca?) a silei, care ii da forta chiar si pentru sacrificiul suprem. Pentru lenes, ca si pentru romanul in genere, sila fata de realitatea concreta a posmagilor se amesteca uneori pina la indistinctie cu sila fata de realitatile abstracte, de forta subjugatoare a "celuilalt", a alogenului, a paginului, a dusmanului. La violenta satenilor, care vor sa extirpe din corpul social "uriciunea oamenilor", adica lenesul, se raspunde printr-o adevarata vocatie a sile