Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a fost făcută fotografia anului în România

Publicat in Gandul, vineri 7 iunie 2013 ·

Când românii au văzut pe internet fotografia în care Traian Băsescu râde cu gura până la urechi în mijlocul a câteva zeci de înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, au râs şi ei, crezându-se în faţa unei prelucrări în Photoshop extrem de reuşite. Citind explicaţia, au putut vedea cum realitatea bate imaginaţia. Fotografia este reală şi a fost făcută, sâmbătă, după slujba de canonizare a mitropolitului Andrei Şaguna, de către fotoreporterul Sebastian Marcovici, colaborator al ProSport şi Mediafax.

Sebastian Marcovici, fotoreporter

Acesta a povestit pentru gândul cum a reuşit să surprindă imaginea care a făcut astăzi înconjurul internetului, după o extrem de lungă slujbă de canonizare, care nu promitea mare lucru din punct de vedere fotografic. "În timpul slujbei, care a durat foarte mult, am făcut nişte fotografii destul de clasice. Singurul lucru mai interesant, pe plan local, ar fi fost faptul că preşedintele stătea lângă reprezentanţii Forumului German, lângă primarul oraşului Sibiu, Klaus Johannis, şi ei sunt cam în ceartă", spune fotoreporterul.

Înăuntrul Catedralei Mitropolitane din Sibiu era înghesuială mare: într-o parte Traian Băsescu, lângă care se adunaseră "de la directorul de muzeu până la ultimul politician din oraş". În cealaltă, mulţimea. "Am zis că mai bine ies ca să-l prind pe preşedintele Traian Băsescu afară, voiam să-l fotografiez pe treptele catedralei. Mă temeam că, la final, se va crea înghesuială şi nu voi mai reuşi să ies la timp", şi-a făcut planul Sebastian Marcovici.

A aşteptat o vreme în faţa catedralei. "Traian Băsescu n-a ieşit din prima. Au ieşit mai întâi ierarhii, în grupuri mici. Unii dintre ei m-au rugat să le fac fotografii cu aparatele lor. Mai întâi erau cinci ierarhi, apoi zece şi, după ce s-au strâns toţi, a ieşit şi preşedintele Băsescu. Ierarhii l-au invitat între ei. În spatele lui se aflau mini

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum 25 minute
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 8 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum o ora
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 13 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 9 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 12 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 12 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

mie.

9°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°