Joschka Fischer şi Pat Cox cer ca UE să devină un actor activ în stoparea genocidului din Sudan Fostă colonie britanică care s-a revoltat de mai multe ori împotriva Imperiului, Sudan a devenit stat independent în 1956. A fost marcat de războaie interne aproape permanente, fiind o ţară săracă şi agitată chiar şi pentru standardele Africii. Sudanul este divizat dramatic între partea de nord, cu populaţie arabă musulmană, care deţine în mod tradiţional puterea politică în capitala Khartoum, şi partea de sud, dominată de populaţie de culoare, practicând creştinismul sau diverse culte animiste. Imediat după proclamarea independenţei, a izbucnit războiul civil între nord şi sud, acesta din urmă temându-se de dominaţia politică a arabilor musulmani. Primul război civil a durat până în 1972 şi s-a terminat prin Acordurile de la Addis Abeba, care acordau sudului o largă autonomie. În 1983, preşedintele sudanez Gaafar Nimeiry a decis să rupă aceste acorduri şi a limitat autonomia de care se bucurase populaţia din sud, după ce decisese să aplice legea islamică Sharia în partea de nord. S-a creat imediat o mişcare de rebeliune în sud, pornind un nou război civil care a devastat ţara timp de 20 de ani. În 1989, o lovitură de stat a adus la putere la Khartoum un guvern proclamat în mod deschis islamist, care a tins să înlocuiască armata permanentă cu miliţii islamiste formate din voluntari susţinuţi de guvern. În urma presiunilor internaţionale, un acord de pace a fost semnat în 2005, acordând sudului autonomie pe timp de şase ani, urmând apoi să se ţină un referendum privind independenţa. Acordul din 2005 nu a inclus o soluţie şi pentru regiunea Darfur, din vestul

Sudanului, o zonă tribală mixtă. O mişcare de rebeliune separată activează acolo încă din anii `70, pe care guvernul a încercat acum să o controleze prin intermediul miliţiilor arabe numite Janjaweed. Acestea