Conservatorii vor cere in sesiunea parlamentară, care incepe astăzi, constituirea unei comisii parlamentare de anchetă, care să investigheze modul in care s-au realizat privatizările din 1990 şi pănă in prezent şi destinaţia sumelor obţinute. Pensionarii, copiii şi cadrele didactice sunt categoriile vizate cu prioritate de iniţiativele legislative pe care PC le va iniţia in această sesiune.
Cu o zi inainte de debutul sesiunii parlamentare 2007-2008, reprezentanţii Partidului Conservator şi-au anunţat iniţiativele legislative pe care le vor depune incepănd de azi la Parlament. Impărţite in trei pachete legislative, in funcţie de categoriile sociale vizate, cele 12 proiecte de legi sunt menite a rezolva problemele pe care conservatorii le-au identificat in această vară, după cum a spus vicepreşedintele PC, deputatul Daniela Popa. Primul pachet legislativ cuprinde patru proiecte de legi care au drept scop incurajarea creşterii demografice. Astfel, PC propune dublarea cuantumului alocaţiei de stat pentru copii, care este in prezent de 25 RON, majorarea alocaţiei familiale complementare şi a locaţiei de susţinere a familiei monoparentale, stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului in vărstă de pănă la 2 ani, respectiv 3 ani pentru copii cu handicap, la valoarea de 85% din ultimul salariu obţinut de beneficiar, dar nu mai puţin de 800 RON, şi acordarea de bonuri valorice pensionarilor pentru sănătate, in valoare de 50 RON lunar.
INVĂŢĂMĂNT. Un al doilea pachet legislativ vizează modificarea Legii invăţămăntului, in sensul că se precizează că limba romănă se predă după programe şcolare şi manuale identice pentru toţi cetăţenii romăni, indiferent de etnie. Pentru copiii aparţinănd minorităţilor naţionale se prevede ca ultimul an din invăţămăntul preşcolar să fie un an pregătitor, in vederea invăţării limbii romăne. PC