Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Descoperire: Canion uriaș gǎsit sub ghețurile Groenlandei

Publicat in Ziua Veche, duminică 1 septembrie 2013 ·

Un canion cu o lungime de cel puţin 750 de kilometri şi o adâncime de circa 800 de metri în unele zone a fost descoperit sub gheţurile Groenlandei cu ajutorul unor observaţii prin satelit

Cercetătorii britanici de la Universitatea Bristol au anunțat cǎ aceastǎ formaţiune geologică comparabilă parţial cu Marele Canion al fluviului Colorado, din vestul SUA, exista probabil cu mult înainte ca gheţurile să acopere Groenlanda, în cursul ultimelor milioane de ani. “Descoperirea noastră arată că mai sunt încă multe lucruri de găsit pe planeta noastră”, a spus profesorul Jonathan Bamber, de la Şcoala de ştiinţe geografice a Universităţii din Bristol, Marea Britanie, principalul autor al studiului.

Cercetătorii britanici au folosit o cantitate uriaşă de date radar colectate mai ales cu ajutorul observaţiilor prin satelit, de NASA, dar şi de cercetătorii britanici şi germani. Analizând datele colectate, cercetătorii au descoperit că acest canion se întinde din centrul Groenlandei până în extremitatea nordică, unde se încheie cu un fiord adânc, în Oceanul Arctic.

Cercetǎtorii au anunțat cǎ formațiunea de tip canion descoperitǎ joacă un rol important în transportarea apelor subglaciale din interiorul calotei şi până în ocean. Chiar şi înainte ca Groenlanda să fie acoperită de gheţuri, în urmă cu aproape patru milioane de ani, acest canion forma un important sistem fluvial. Potrivit descoperǎ.ro, cercetările au fost finanţate printr-un program al Uniunii Europene, numit ice2sea, şi de Consiliul britanic pentru cercetări asupra mediului.

Un canion cu o lungime de cel puţin 750 de kilometri şi o adâncime de circa 800 de metri în unele zone a fost descoperit sub gheţurile Groenlandei cu ajutorul unor observaţii prin satelit

Cercetătorii britanici de la Universitatea Bristol au anunțat cǎ aceastǎ formaţiune geologică comparabilă parţial cu Marele C

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 39 minute
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum 24 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Nicio surpriză: CFR Călători prognozează pierderi de peste 1 mld. de lei în acest an, în creştere cu 464% faţă de 2023

Ziarul Financiar acum o ora
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Konstantinos Passaris, ucigașul grec condamnat pe viață pentru mai multe crime, a fost mutat de la Arad la Craiova

HotNews acum o ora
Konstantinos Passaris, poreclit „Fiara din Balcani”, a fost transferat cu măsuri sporite de securitate la sfârșitul săptămânii trecut de la penitenciarul din Arad la cel din Craiova, a dezvăluit luni Gândul. Un sindicalist din Administrația Național

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 40 minute
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Ce nou lanţ de supermarketuri intră în România. Angajări MASIVE în mai multe oraşe din ţară

Gandul acum 36 minute
Cel mai mare magazin de proximitate din Polonia a început să caute manageri români. Lanțul de supermarketuri Zabka intenționează să se extindă pe plan local prin o rețea de 200 de magazine de proximitate. Froo România caută un manager tehnic, confo

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

17°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°