Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuinte din ce in ce mai ieftine. Preţurile locuinţelor continuă să scadă, după cinci ani de criză

Publicat in Revista22, duminică 29 decembrie 2013 ·

Piaţa imobiliară rămâne în impas după mai bine de cinci ani de criză. Acum, legea nu o mai fac dezvoltatorii, ca până în 2008, ci cumpărătorii. Presaţi să vândă, proprietarii au tăiat până la 15% din preţurile locuinţelor noi, în timp ce apartamentele vechi s-au ieftinit cu cel mult 6%. Însă chiar şi aşa, românii nu se înghesuie să cumpere ca înainte de venirea crizei. Nici măcar Programul Prima Casă nu a reuşit să revigoreze piaţa imobiliară.

Românii care îşi căutau un apartament mai ieftin şi-au văzut în 2013 visul cu ochii: garsoniere la 23.000 de euro, două camere cu 33.000 de euro, trei camere cu 43.000 de euro şi vile înşiruite cu suprafaţa de 90 de metri pătraţi la nici 50.000 de euro. În ultimul an, apartamentele noi s-au ieftinit cel mai mult, scrie imobiliare.ro. Braşovuleste oraşul cu cele mai mari scăderi de preţ pe acest segment: 15%,1, de la o medie de 950 de euro la 807 euro pe metrul pătrat. Reducerile s-au simţit şi la Bucureşti. Cine cumpără o locuinţă într-un bloc nou din Capitală plăteşte pe metrul pătrat cu 123 de euro mai puţin ca anul trecut: de la 1288 euro/mp în 2012 la 1165 euro/mp anul acesta. Pentru garsonierele şi apartamentele vechi, preţul pe metrul pătrat a coborât sub 1000 de euro: de la 1054 euro/mp în 2012, la 998 euro/mp. La Iaşi, în schimb, locuinţele vechi afişează cele mai mari reduceri.Costă, în medie, 747 de euro pe metrul pătrat, cu aproape 7% sub nivelul de anul trecut (797 de euro). Cu asemenea preţuri, oamenii îşi pot permite mai mult, spaţii mai mari. Inaugurările de locuinţe bat pasul pe loc Dezvoltatorii nu s-au întrecut în lansări de proiecte în 2013. În primele nouă luni s-au dat în folosinţă 26.654 de locuinţe, în scădere uşoară faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când numărul lor a fost de 26.593 (potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică). În ciuda ieftinirilor, cei care îşi dorea

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 57 minute
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum o ora
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 27 minute
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 4 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 2 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 4 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum o ora
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Protestul „Noapte în Muzeele din România”, în Piața Victoriei. „Îl aşteptăm pe Ciolacu, a zis că se grăbeşte/ Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”

Ziare.com acum 2 ore
Un protest are loc sâmbătă, 18 mai, în Piața Victoriei, de „Noaptea Muzeelor”. Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România participă în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva "tratamentului discriminatoriu" la care au fost

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum o ora
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 2 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°