Un mecanism gindit pentru a impiedica puterea excesiva a unui singur om isi dovedeste astfel limitele. Liderii nu sint nici imbracati, nici dezbracati, nici calare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe linga el. Puterea executiva functioneaza in Romania dupa principiile unei struto-camile ideale. La nivel central, avem pe de o parte un prim-ministru cu majoritatea friielor nationale in miini, dar lipsit de o legitimitate clara. Citi romani l-ar fi votat pe Tariceanu daca si-ar fi putut alege direct premierul? De cealalta parte, avem un presedinte, cu legitimitatea data de milioanele de stampile puse de alegatori in dreptul numelui sau. Rolul sau este insa mai mult decorativ, sintagma de „presedinte-jucator" lansata de Basescu fiind adecvata mai mult la table sau tenis decit in politica. Aceasta republica semi-prezidentiala, semi-parlamentara a fost fundamentata inca din 1991, poate pentru a nu permite ca un singur om sa poata acapara puterea, initiind o noua dictatura. Revizuirea Constitutiei in 2003 nu a schimbat nimic esential in raportul de forte dintre cei doi reprezentanti majori ai executivului.
Aceeasi dihotomie o intilnim si la nivelul administratiei judetene, desi aici ea nu mai are nici o justificare evidenta. Un prefect numit direct de Guvern, pentru ca ideea prefectului functionar public este inca la aceasta ora doar o trista metafora, il poate cenzura pe presedintele Consiliului Judetean, cel care are o legitimitate data de votul popular. Chiar ales indirect, prin votul consilierilor, presedintele CJ isi poate clama oricind reprezentativitatea, fara a putea fi contrazis. Balanta puterii la nivel judetean este in asa fel reglementata, incit nici prefectul, nici presedintele CJ nu pot spune ca ar avea pirghii efective pentru a conduce. In fapt, presedintele CJ poate cel mult coordona judetul, nu sa-l si conduca. La rindul sau, prefectul poate da ordine,
