Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Supercupa Vrancei la minifotbal nu se mai dispută

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 16 august 2013 ·

Organizatorul principal al ligii de minifotbal amator, Cristi Vasile, a anunţat că ediţia din acest an a Supercupei Vrancea nu se va mai disputa. Campioana judeţeană din ediţia 2012-2013, Voinţa DEEP SERV ar fi trebuit să joace pentru trofeu împotriva formaţiei Sporting Roberbian, câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, dar aceasta s-a desfiinţat între timp. A treia echipă din campionat, GSMobile, a anunţat că renunţă pentru moment la competiţie, iar a patra clasată, Dr. GSM, a declinat oferta de a juca Supercupa. Marţi, 20 august, la ora 19.00, la baza sportivă EnergoSport (Pasarela Odobeşti) vor avea loc şedinţa tehnică, depunerea dosarelor de înscriere şi tragerea la sorţi a primei etape. Campioana Ligii de minifotbal, dar şi câştigătoarea Cupei României la nivel local vor participa la turneele naţionale organizate de Fede-raţia de minifotbal din România la sfârşitul sezonului. Ediţia a-IV-a a campionatului de minifotbal pentru amatori, sezonul 2013-2014, afiliat Federaţiei de minifotbal din România, va demara pe 25 august când va fi programată prima etapă a campionatului. „Mult succes tuturor echipelor participante la viitorul campionat destinat exclusiv amatorilor. Spiritul de fair-play, plăcerea jocului între prieteni trebuie să domine această competiţie“, a spus Cristi Vasile, organizatorul competiţiei din Vrancea. Informaţii pentru cei interesaţi pe site-ul oficial al competiţiei www.campionateminifotbal.ro şi telefon 0744.890085.

Organizatorul principal al ligii de minifotbal amator, Cristi Vasile, a anunţat că ediţia din acest an a Supercupei Vrancea nu se va mai disputa. Campioana judeţeană din ediţia 2012-2013, Voinţa DEEP SERV ar fi trebuit să joace pentru trofeu împotriva formaţiei Sporting Roberbian, câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, dar aceasta s-a desfiinţat între timp. A treia echipă din campionat, GSMobile, a anunţat că re

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 2 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 3 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 28 minute
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 3 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 7 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Atenționare de călătorie pentru români. O țară reintroduce controlul la frontiera internă

Ziare.com acum 36 minute
Cetăţenii români care tranzitează sau intenţionează să se deplaseze în Suedia sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe că autorităţile din regat au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat, în perioada 12 mai - 1

Greta Thunberg, amendată pentru nerespectarea ordinelor poliției după ce a blocat de două ori intrarea în Parlamentul suedez

G4Media acum o ora
Activista ecologistă Greta Thunberg a fost amendată în ţara ei natală, Suedia, pentru nerespectarea ordinelor Poliţiei după ce a blocat o intrare în Parlament în două rânduri în luna martie, a precizat miercuri tribunalul districtual din Stockholm,

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 4 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 2 ore
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Primăria Capitalei, dată în judecată. Instituția, acuzată că a retrocedat abuziv 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR

Ziare.com acum 3 ore
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a anunțat miercuri, 8 mai, că a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR despre care afirmă că au fost retrocedate ”în mod abuziv” în mai 2005. ”A

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°