Cum se justifica aceasta inconsistenta a literaturii scrise impotriva regimului comunist? Cum ramine cu "onorul" scriitorului roman? Imediat dupa 1989, o mare speranta, dublata, uneori, de o utopica incredere in ceea ce sertarele scriitorilor romani ar fi putut ascunde, a marcat orizontul de asteptare al cititorilor familiarizati cu literatura romana postbelica. Manuscrisele pe care tiparul nu le ingaduise din cauza cenzurii ar fi asteptat rabdatoare vremuri mai prielnice la adapostul simbolicelor sertare. Ei bine, nu a fost nevoie de prea mult timp pentru ca speranta si increderea sa sucombe in dezamagire. Putine s-au dovedit a fi operele scrise sub comunism si ramase nepublicate, apte sa schimbe ierarhia literara. Inventata uneori ad-hocsau macar ajustata post ludum, se intelege, tocmai "in partile esentiale", productia literara care nu a avut privilegiul publicarii sub regimul comunist s-a dovedit a fi mai degraba o "literatura din sertare" (Cornel Regman), destul de inofensiva fata de o ideologie pe care nu indraznea sa o dezavueze altfel decit in modul acceptat din strategii perverse chiar de cenzura, redus de obicei la parabola tulbure sau la mult gustatele "sopirle" care, oricit de fioroase ar fi putut parea, ramineau, totusi... "sopirle". Exista, cum altfel?, si o opinie care combate aceasta penurie de opere de sertar. Dan C. Mihailescu isi sprijina, de fapt, intregul volum I al culegerii sale de cronici literare Literatura romana in postceausism. Memorialistica sau trecutul ca re-umanizare pe credinta ca marea sansa a literaturii noastre a fost chiar aceasta redescoperire a unor opere interzise inainte. De fapt, afirma el transant, nelasind loc negocierii, "sertarele au dezvaluit comori, umplind o biblioteca", astfel incit "memorialistica a fost - si este - la noi suprema revelatie culturala de dupa 1989". Si totusi, citeva lucruri se cer discutate. Nu orice