De mai multe ori până acum i-am avertizat pe tinerii jurnalişti că presa e o lume a efemerităţii absolute.
Cine mai ţine minte azi bătălia pe viaţă şi pe moarte dusă de Evenimentul Zilei între 1992-1996 pentru căderea lui Ion Iliescu şi înlocuirea sa cu Emil Constantinescu? Cine mai ţine minte ce a însemnat apariţia amărâtului de post independent Soti într-o Românie dominată sufocant de TVR-ul fesenist? Sau de legendara campanie dusă de România Liberă a lui Petre Mihai Băcanu cu întrebarea: Ce-ai făcut în ultimii cinci ani?
Poate că din conştiinţa acestei efemerităţi a presei nu mai pun azi atâta patimă în comentarea scenei politice şi privesc amuzat pasiunea pe care mai tinerii confraţi o conferă scrisului lor despre politică, iluzionându-se că va rămâne ceva în urma lor.
De această efemeritate o presei m-am convins însă o dată citind munţii de texte dedicate morţii lui Michael Jackson. Puţini, foarte puţini s-au dus la Bibliotecă pentru a vedea în arhive ce scriau ziarele din 1992 despre concertul lui Michael Jackson. Cu o singură excepţie (Cotidianul şi nu Evenimentul Zilei), ziarele nu s-au concentrat pe poziţia Evenimentului Zilei din 1992 faţă de concertul lui Michael Jackson. Picat între cele două tururi de scrutin la prezidenţialele din 1992, concertul lui Michael Jackson a fost identificat de Evenimentul Zilei drept o manevră electorală în favoarea candidatului Ion Iliescu.
În articolul din Cotidianul se poate citi, la un moment dat, că la concertul de pe stadion, Ion Cristoiu, directorul Evenimentului Zilei, i-a dat un scaun lui Emil Constantinescu.
Cine nu cunoaşte momentul istoric de atunci s-ar putea întreba de ce a consemnat Evenimentul Zilei din 1992 (de unde au luat informaţiile cei de la Cotidianul) faptul că Ion Cristoiu i-a dat un scaun lui Emil Constantinescu. Şi-şi va imagina, poate, că eram atât de paranoia încât am l