Presedintele Bulgariei, Rossen Plevneliev, a declarat ca parlamentarii de la Sofia ar trebui sa aprobe organizarea unui referendum national care sa stabileasca daca guvernul va abandona sau nu proiectul construirii centralei nucleare de la Belene.
"In calitate de presedinte, dar si de inginer, pot vedea motivul pentru care avem deja 500.000 de semnaturi valide in cadrul petitiei pentru organizarea referendumului. Trebuie sa organizam consultarea populara pentru ca, altfel, democratia va avea de suferit", a spus Plevneliev, citat de Sofia Globe.
Parlamentul bulgar va trebui sa decida pana la sfarsitul acestei saptamani daca va aproba petitia depusa de Partidul Socialist (BSP) din Bulgaria pentru organizarea unui referendum ca urmare a deciziei Guvernului de la Sofia de a abandona proiectul centralei nucleare de la Belene.
Dupa patru luni de critici interminabile cu privire la decizia Guvernului din martie de a renunta la acest proiect controversat, Serghei Stanisev, liderul BSP si fost prim-ministru, a anuntat ca partidul sau a adunat aproape 800.000 de semnaturi in sprijinul solicitarii sale.
Adunarea legislativa este obligata sa aprobe organizarea unui referendum national dupa verificarea a cel putin 500.000 de semnaturi. Presedintele Rosen Plevneliev va stabili apoi data plebiscitului, cel mai probabil la inceputul anului 2013.
Dupa aproape trei ani de mandat, guvernul condus de liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat in 28 martie ca abandoneaza planurile de construire a centralei de la Belene.
Principalele motive care stau in spatele acestei decizii au fost lipsa investitorilor straini strategici si costul ridicat al acestui proiect, afectat de numeroase probleme si amanari din 2006.
Presedintele Bulgariei, Rossen Plevneliev, a declarat ca parlamentarii de la Sofia ar trebui