Ea o să moară de două ori. Azi e moartă, bea o cafea după ce a terminat coniacul şi fumează a şasea ţigară. Acum n-o cheamă nicicum, dar a chemat-o şi-o s-o cheme Elisabeta Ticuţă. A avut o primă infăţişare la tribunal, iar la următoarea, a asigurat-o avocatul, se va termina.
Cu patru săptămâni in urmă era intr-o suburbie a Parisului. La inceput nu i-au plăcut francezii. A spălat vase doi ani intr-un restaurant, revenea in ţară cind şi când. Şi după o noapte la discotecă a dat-o pe "Prends moi… J'ai envie de te sentir au plus profond de moi! J'adore t'entendre gémir!" şi a inceput să se obişnuiască cu banii şi şi-a schimbat freza, şi-a remediat şi dantura, şi râsul i s-a schimbat, nu şi-a dat seama decât mai târziu, râde mai la comandă, asta este, se arde pe pitici, şi bine, aşa-i zic cei ce revin, are şi doi-trei care o vizitează săptămânal, nu mai hohoteşte zgomotos ca altădată in porumb. Nu mai bea bere, ci coniac şi şampanie. N-o incântă şampania. De fapt dă oricând şi coniacul, şi şampania pe-o palincă. Elisabetei Ticuţă nu i-a căzut capul de oboseală pe cărţi, acum ii cade cu succes pe deschizătura pantalonilor bărbaţilor.
Nici Marin Ticuţă nu şi-a stricat ochii in şcoală şi acum sapă in pauzele dintre crizele de reumatism. Regretă asta şi lista lui de regrete este lungă, abandorarea şcolii fiind totuşi inaintea regretului că şi-a luat o nevastă de-a doua, prima i-a murit, pe care ar şi plăti dacă ar lua-o un doritor şi că are o fiică precum Elisabeta, de la cea dintâi, despre care tot satul şi chiar Deania ştie cu detalii că este o curvă, au poreclit-o Terorista Bety. Are 10 hectare de pământ la hotar, o bucată cu viţă-de-vie, vaci, un cal, Ticuţă. Măgar nu, că e destul el, obişnuieşte să spună. Şi-a terminat de construit in jurul casei un gard inalt, cum nu e altul intre acele dealuri, parcă ar vrea să-şi ascundă ruşinea după el. Pe drum merge