Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papucii lui Traian Basescu

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 31 iulie 2012 ·

In ciuda faptului ca intreaga suflare PDL isi proclama victoria prin neprezentare la referendum, eu am toate motivele sa ma indoiesc de acest lucru. Si sa afirm ca, din mai multe perspective, suspendatului ii va fi imposibil sa se transforme in altceva decat intr-un demis. Papucii din faimoasa Vila Dante nu vor mai fi utilizati de Traian Basescu. Iar acesta nu va mai ajunge la Cotroceni, decat cu ocazia predarii stafetei catre noul presedinte si, daca doreste, atunci cand va avea loc acolo Ziua Portilor Deschise pentru toti cetatenii. Exista, in acest moment, suficiente argumente pentru a sustine acest pariu politic.

Nu mai pun in discutie faptul ca, inghesuit in coltul ringului, Guvernul Ponta a admis sa cedeze unor presiuni politice UE. Si sa transforme Romania in singurul teritoriu national in care este experimentat un referendum cu prag de 51 la suta. Aberatia a fost batuta in cuie. Analiza mea merge, de aici, mai departe. Este evident ca, pentru Curtea Constitutionala, e obligatoriu ca, pentru a declara valid sau invalid referendumul de demitere al lui Traian Basescu, trebuie ca, in prealabil, sa raspunda unor intrebari. Prima, si cea mai importanta, este daca s-au prezentat sau nu la vot jumatate plus unu dintre alegatori. Daca va fi luata drept reper cifra furnizata de Ministerul de Interne, atunci raspunsul este negativ. Daca insa reperul va fi Institutul National de Statistica se va constata ca referendumul este valid. Adica s-au prezentat mai mult de jumatate plus unu dintre cetatenii cu drept de vot. In primul caz, cifra alegatorilor este mai mare, in cel de-al doilea mai mica. Ceea ce face diferenta legata de pragul de validare. De unde apare diferenta? Ministerul de Interne nu ia in calcul, atunci cand elaboreaza listele electorale permanente, pe cei plecati din tara. In timp ce, la recensamant, cetatenii sunt chestionati si asupr

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum o ora
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 2 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Politico: Demografia, bomba cu ceas care amenință democrația Europei / Ce spun cifrele despre România

HotNews acum o ora
Numeroase sondaje relevă că sprijinul consecvent pentru democrație e deja destul de redus în toată Europa. Și dacă demografia e totuna cu destinul, atunci se pare că susținerea publică pentru democrație va continua să scadă, existând posibilitatea c

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum 2 ore
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum 52 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

UE a adoptat legea. Pune punct dezvoltării necontrolate a Inteligenței Artificiale

Ziua Constanta acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut marţi acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters. Agenţia apreciază că Legea

Cod portocaliu de furtună pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 11 ore
< p> Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu care anunță „averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină”. Sunt vizate localitățil

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum o ora
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Ciclism: Vlad Dascălu, una dintre speranțele României la o medalie la JO 2024, suspendat 17 luni

HotNews acum 48 minute
Vlad Dascălu, sportiv prin care România spera să cucerească o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris, a fost suspendat 17 luni de Tribunalul Antidoping al Uniunii Cicliste Internaţionale, pentru abateri de la regulamentul antidoping. Vlad DascaluF

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

18°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°