Liderul CFR Cluj a remizat ieri în Regie cu Sportul, deşi gazdele au o echipă improvizată, au fost defavorizate de arbitru şi au jucat 35 de minute în inferioritate.
Sportul Studenţesc a dat ieri măsura adevăratei valori a „granzilor“ din fotbalul românesc şi a reuşit, în Regie, cu o echipă făcută „pe genunchi“, să remizeze cu liderul CFR Cluj, scor 1-1 (0-0). Codaşa redresată de antrenorul Daniel Isăilă este la a doua lovitură în patru zile, după ce sâmbătă bătuse cu 3-1 fostul lider, Dinamo, chiar în „Groapă“.
Clujenii încep meciul ca nişte cocoşi. De pe teren răzbat frânturile în portugheză ale mercenarilor aduşi de Paszkany sub tricoul vişiniu. Buf! Buf! Mingea lovită cu nădejde se apropie totuşi căznit de poarta lui Cezar Lungu. După doar câteva minute, impresia iniţială se consolidează: vedetele ardelenilor n-au idee ce trebuie să facă. Prima repriză e stearpă şi se încheie cu doar două ocazii, ambele la poarta portughezului Beto: Daniel Lung în minutul 17 şi Ferfelea în minutul 45.
10 = 11
La reluare, cei 2.000 de spectatori din Regie simt că s-a schimbat ceva: arbitrul Sebastian Colţescu începe să-şi piardă răbdarea. Blocul ermetic al „studenţilor“ e spart în minutul 55, atunci când Daniel Lung primeşte al doilea „galben“ pentru un fault la Kapetanos şi e eliminat. Decizia discutabilă a „centralului“, faulturile şi alte abateri ale clujenilor rămase nesancţionate alimentează valul de proteste din tribună.
Chiar şi în această situaţie, Sportul continuă să blocheze jocul CFR-ului. Ba, mai mult, în minutul 70 Leonard Dobre scapă singur cu Beto şi ratează o ocazie colosală.
Lucrurile se complică în minutul 77, când arbitrul-asistent Stoianof îl opreşte pe Curelea din drumul spre poarta lui Beto pentru un ofsaid imaginar, iar din contraatacul rezultat Kapetanos deschide scorul: 0-1!
Curs