Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sistemul 3-4-3 i-a îngropat iar pe roş-albaştri, 4-4-2 i-a salvat » Mai mult NEGRU decît ALB

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 6 februarie 2010 · · ·

Stoichiţă s-a enervat la culme în prima repriză, cînd fundaşii şi mijlocaşii centrali l-au exasperat. S-a mai calmat după ce Szekely a evitat înfrîngerea

Mihai Stoichiţă continuă experimentele, deşi mai sînt fix două săptămîni pînă la prima etapă a returului. În faţa lui NK Rijeka, locul 9 în Croaţia, la 16 puncte în spatele liderului Dinamo Zagreb, "Lippi" a tras concluziile finale în privinţa jucătorilor care merită să joace ca titulari în cele două sisteme încercate, 3-4-3 şi 4-4-2.

E clar că, măcar deocamdată, modulul 3-4-3 nu dă rezultate. Asta chiar dacă fraţii Karamian, Kapetanos şi Tănase au fost titulari şi foarte activi.

BILE NEGRE

1. Fundaşii nu urcă deloc. Într-o linie de 3 cu Tudose, Baciu şi Jelev, Stoichiţă nu poate spera la lucruri mari. Nici unul nu avansează cu mingea la picior şi, în ciuda ţipetelor disperate de pe banca tehnică, ei rămîn pironiţi undeva la 25-35 de metri de Zapata şi îngreunează foarte mult construcţia. În plus, fac gafe, aşa cum s-a întîmplat la jumătatea mitanului, cînd o breşă creată pe centru l-a adus pe Djalovici faţă în faţă cu Zapata, însă ex-rapidistul a ratat. E clar că Parpas, ce urma să ajungă aseară în cantonament, va fi unul dintre titulari în 3-4-3.

2. Toja e de nerecunoscut. O altă mare problemă e forma în care se află Juan Toja. E chiar sub nivelul, şi aşa scăzut, avut în tur. N-a reuşit nici aseară să lege jocul, ba a şi greşit două mingi importante la mijloc din care au rezultat ocazii ale croaţilor.

3. Tudela nu e de Steaua. Americanul a primit prea multe şanse de la Stoichiţă şi a arătat mult prea puţin. Lăsînd la o parte că golul încasat i se datorează în mare parte, nefiind în stare să degajeze mingea decît în piciorul lui Djalovici, de unde a ricoşat în poartă, el nu e, în nici un caz, fotbalist de Steaua! N-a făcut nici măcar un dribling

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 55 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 51 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°