Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii din oferta Transelectrica au deja câştiguri de până la 7%

Publicat in Adevarul, vineri 30 martie 2012 ·

În prima şedinţă de după închiderea ofertei Transelectrica, preţul de piaţă al respectivelor acţiuni era de 15,9 lei pe acţiune, ceea ce înseamnă că portofoliul celor care au cumpărat în ofertă este deja pe plus. În urma închiderii ofertei Transelectrica investitorii instituţionai au primit acţiuni la un preţ de 14,9 lei pe acţiune, iar micilor investitori le-au revenit acţiuni la preţul de 15,71 lei pe acţiune.

“Acţiunile subscrise în oferta publică a Transelectrica vor putea fi cel mai probabil efectiv tranzacţionate începând de luni, 2 aprilie, după ce va fi finalizată procedura tehnică de încărcare a respectivelor acţiuni în conturile investitorilor” a declarat Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti în urma galei prin care Forbes România a sărbătorit împlinirea a trei ani de la lansarea în România.

Chiar dacă nu puteau vinde efectiv însă, cumpărătorii de acţiuni Transelectrica la ofertă se putea bucura deja de plusuri pe respectivele deţineri, în condiţiile în care, în prima şedinţă de tranzaţionare de după închiderea ofertei, acţiunile TEL se tranzacţionau la preţul de 15,9 lei pe acţiune.

Prețul de Ofertă a fost stabilit pe 29 februarie, la două zile după încheierea perioadei de subscriere și a avut o valoare de 14,9 RON/acțiune pentru tranșa Investitorilor Mari, respectiv la 15,71 RON/acțiune pentru tranșa Investitorilor Mici.

Prin urmare, la un calcul simplu, în prima zi după încheierea ofertei, mici investitori se puteau bucura de o creştere cu circa 1% a deţinerilor lor, în timp ce investitorii instituţionali puteau raporta un randament al plasamentului de aproximativ 7%.

Oferta publică a fost supra-subscrisă la 145,45% pe tranșa Investitorilor Mari și respectiv la 279,22% pe tranșa Investitorilor Mici. Gradul de subscriere ridicat a fost considerat de Premierul Mihai Răzvan Ungureanu,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 24 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°