În preajma Sânzâienelor, localitatea Şirnea va fi într-o adevărată sărbătoare. În perioada 23-24 iunie, aici va fi organizată „Noaptea de Sânzâiene”, un eveniment de inspiraţie folclorică, cu invitaţi surpriză şi cu multă distracţie. Evenimentul va debuta marţi, de la ora 18.00, cu prezentări ale prof. Ioan Pumnea, Virgil Mihăilescu şi Angela Mărculescu despre sărbătoarea Sânzâienelor. De la 20.00 va avea loc vecernia Sf. Ioan Bottezătorul, iar de la 22.00 vă vor fi prezentate obiceiuri şi tradiţii de Sânzâiene. Vor cânta Ansamblul „Dumbrăviţa”, Ansamblul „Cetăţuia” şi Grupul Folcloric de la Şcoala Generală nr. 11 Braşov. Organizatorii evenimentului să invită şi la o cină păstorească, de la ora 22.30, iar de la ora 24.00, va începe „Noaptea luminată” – cu muzică, poezie şi euritmie, program susţinut de Laurenţiu Cazan, Cvartetul „Gaudeamus” şi Grupul „Euritmos”. A doua zi începe cu Sfânta Liturghie şi slujba de Hram a Bisericii Sfântului Ioan Botezătorul, după care, la Căminul Cultural, va începe o Agapă Frăţească şi va fi şi o horă. Seara, organizatorii vă invită la cules de flori de Sânzâiene. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Braşov, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov, Primăria comunei Fundata, împreună cu Asociaţia „Pro Şirnea” şi Şcoala Generală Şirnea.
A 27-a Zi Olimpică
În ajun de Sânzâiene, în localitatea Şirnea se vor afla şi Elisabeta Lipă, Viorica Susanu, Maricica Puiu şi Mihai Covaliu. Aceştia vor veni în judeţul Braşov să celebreze Ziua Olimpică, ajunsă la ediţia a 27-a. Programul zilei începe foarte de dimineaţă, de 6.30, cu un velomaraton Braşov-Şirnea. Totodată, aici va fi adusă şi expoziţia „J.O. în imaginaţia copiilor”, expoziţie care a „poposit” o săptămână şi la Galeriile Kronart. În spiritul unei adevărate zile olimpice, din program nu putea să lipsească „Cross-ul”, ca