Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cumpărături de tot felul în „Târgul” Mureşului

Publicat in Adevarul, joi 26 mai 2011 ·

Oraşul nostru şi-a redobândit titulatura odată cu târgul inaugurat în această dimineaţă în Piaţa Trandafirilor. Produse de decor, îmbrăcăminte, obiecte tehnice, utilaje şi chiar camioane sau tractoare pot fi cumpărate în centrul târgu-Mureşului.

Începând de astăzi şi până duminică, centrul oraşului nostru va redeveni urbea cu specific negustoresc de altă dată. Târgul organizat în Piaţa Trandafirilor, şi din cauza căruia a fost blocat traficul autovehiculelor pe un sens în centru, este un bun prilej pentru mureşeni să îşi completeze gospodăria cu produse utile pentru orice casă, la preţuri de producător. Practic, oferta este atât de bogată şi diversificată, încât ar fi aproape imposibil de categorisit. Încă de la primele ore ale dimineţii, localnicii s-au îngrămădit la tarabele şi corturile amenajate în Piaţă, iar aproape toată lumea a plecat către casă cu sacoşele pline.

„Mi-am luat flori pentru nepoţica mea care termină clasa a XII-a şi are diseară festivitatea, plus nişte feţe de pernă din bumbac. Nu ai cum să treci prin centru şi să nu îţi cumperi nimic, sunt prea multe lucruri de vânzare”, ne-a mărturisit Floarea Târnăvean, o pensionară de 70 de ani, una din miile de persoane care au trecut prin centru în această dimineaţă.

Ce puteţi cumpăra la târg

Produsele alimentare, în special cele bio, atrag foarte multă lume. Caşcavalul şi în general produsele lactate preparate după reţete tradiţionale şi incluse în categoria de produse „slow food” sunt la mare căutare, iar siropurile naturale din fructe, la 15 lei flaconul de 500 de mililitri, sunt ideale pentru a răcori până şi cea mai caniculară zi. Hainele şi accesoriile vestimentare, produse româneşti, chiar dacă uneori kitschioase, se bucură de un real succes datorită preţurilor mici cu care pot fi cumpărate. O şapcă, de exemplu, căstă 8 lei, iar un tricou de bumbac, numai 10 lei. Atrag at

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum o ora
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 3 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 3 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 8 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 3 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 5 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°