Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O evoluţie de nota 7

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 13 decembrie 2006 ·

Întotdeauna antrenorul Adrian Hârlab a analizat cu multă luciditate cele mai deosebite probleme. Aşa a fost şi de această dată când i-am solicitat părerea despre ceea ce a fost.

- Mulţumit cu ceea ce aţi realizat în această toamnă?

Pot spune că sunt mulţumit de randamentul echipei în acest tur de campionat. A fost un tur foarte zbuciumat pentru noi, în primele nouă etape am avut un parcurs bun şi mă miram şi eu de unele jocuri. Au urmat să apară jucători accidentaţi sau suspendaţi. La fiecare aveam 3-4 indisponibilităţi.

- Începutul a fost cu Marius Benciu?

Chiar când prinsese şi el echipa şi eram mulţumit de randamentul lui. A urmat Foriko, Ciolan, Coman, Manea, jucători importanţi pentru echipă, care au contribuit la bunul mers al acesteia.

- Există totuşi o discrepanţă între 4-5 jucători şi restul plutonului.

S-ar putea să fie şi asta o cauză, dar până în etapa a 9-a cu aceeaşi jucători s-au obţinut rezultate bune. Am impresia că a fost şi o relaxare din partea tinerilor, în special a celor care în lipsa titularilor puteau să dea un alt randament, să joace cu o mai mare ambiţie, cu determinare. În felul acesta puteau creşte în valoar,e să ajungă fotbalişti de care să ne mândrim. Au fost însă situaţii în care am avut cinci juniori (patru pe bancă şi unul în teren), datorită multiplelor indisponibilităţi.

- Obiectivul pe care l-aţi propus la începutul campionatului a fost: locurile 1-7.

Cu acest obiectiv am pornit la drum. Au fost aduşi la începutul campionatului jucători tineri, de perspectivă, care au avut momente bune de joc, dar şi căderi. Numai că aceşti jucători tineri vor trebui să se gândească la fotbalul de performanţă şi să se pregătească şi suplimentar.

- Cât de mult a contat plecarea celor trei jucători, Stângă, Anghel şi Băcilă?

În economia jocului a contat foarte mult, mai ales Florin Stângă.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Spitalul Foișor, unde a fost transferat Florin Piersic: Starea generală este gravă, în urma unui sepsis

HotNews acum 23 minute
​​Florin Piersic a fost transferat, joi, la Spitalul Foișor din Capitală. „La momentul internării, pacientul, în vârstă de 88 ani, se prezintă cu o stare generală gravă în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de gen

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum o ora
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Procesul lui Vlad Pascu | Judecătoarea, către mama Robertei, tânăra moartă în accident: „Ați fost la înmormântarea acesteia?”

Libertatea acum o ora
Părinții victimelor tragediei din 2 Mai și tinerii care au supraviețuit accidentului provocat de Vlad Pascu au depus mărturie, joi, 9 mai, la judecătoria Mangalia, despre accidentul din 19 august 2023.

Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Drumarii intervin în zonă

Mediafax acum 46 minute
„Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Acum începe greul! Am ajuns cu deszăpezirea Transfăgărăşanului în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor şi cu un strat foarte gros de zăpadă bătătorită şi îngheţată”, a transmis joi DRDP Braşov. Confor

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum o ora
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 2 ore
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Ciolacu: Facturile la gaze și electricitate au scăzut în aprilie. Intervenția Guvernului a fost corectă

Wall-Street.ro acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că facturile la gaze naturale şi electricitate au scăzut în luna aprilie şi a apreciat că acest lucru demonstrează că intervenţia Guvernului a fost una corectă, relatează Agerpres. "Ca urmare a aplicării noilor mod

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°