Premierul Victor Ponta a declarat joi seară în cadrul emisiunii „Talk B1” că rectificarea bugetară va avea loc după data de 1 iulie şi chiar dacă vor fi şi nemulţumiri, aceasta va fi în funcţie de priorităţi. Acestea sunt educaţia şi sănătatea a spus Ponta. El a adăugat că România stă bine în acest moment cu încasările bugetare și cu țintele de deficit, în ciuda unor lucruri neprevăzute. Sursa: Razvan Valcaneantu
„Rectificarea bugetară o putem face după 1 iulie, pe primele două trimestre vom avea primele rezultate în jur de 10 iulie, iar prioritățile la rectificare vor fi sănătatea și educația”, a precizat premierul. Ponta: Nu am negociat nicio nouă majoritate. Sorin Roşca Stănescu e un diversionist de meserie | LIVETEXT
Întrebat ce se întâmplă cu restructurările din energie, Victor Ponta afirmă că estimează încă 10.000 de angajați restructurați în următorii ani.
„În ceea ce privește restructurările în energie, este vorba doar de o reglementare legală care a expirat și care dădea dreptul unor companii de stat să dea personal afară și să ofere salarii compensatorii, noi doar am prelungit cadrul legale. Estimăm circa 10.000 de persoane din companiile energetice care vor fi restructurare în următorii 6 ani”, a spus Victor Ponta.
Victor Ponta a mai precizat că statul este la zi cu subvențiile în agricultură, peste 4 miliarde de lei fiind alocate deja agricultorilor.
„Am plătit câteva miliarde bune din trezorerie care merg la beneficiari, suntem la zi, peste 4 miliarde de lei subvenții în agricultură au fost acordate, iar programele de ajutor există”, a mai spus premierul.