Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timis: Sapte persoane sunt ranite, dupa ce un tren de persoane a lovit in plin un tir (VIDEO)

Publicat in Romania Libera, duminică 31 mai 2009 ·

Un tren de calatori a lovit un tir, in judetul Timis. Accidentul a avut loc intre localitatile Sat Chinez si Hodoni. Sapte persoane au fost ranite. Soferul tirului are rani mai grave. El va fi supus unei interventii chirurgicale, anunta Realitatea TV.

Sapte persoane ranite in urma accidentului au ajuns la Spitalul Judetean din Timisoara si la Spitalul Municipal, patru dintre acestea fiind transportate cu ambulante SMURD, iar trei ajungand ulterior, cu masini personale.

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Banat, Sindia Vaia, la Spitalul Judetean a fost dusa o singura persoana, respectiv soferul tirului, care este in stare mai grava, restul ranitilor ajungand la Spitalul Municipal Timisoara.

"Doar persoana mai grav ranita a fost transportata la Spitalul Judetean, restul ranitilor fiind transportati la Spitalul Municipal, la cererea celor de la Unitatea de Primire a Urgentelor de la Spitalul Judetean. Patru dintre raniti au fost transportati cu ambulante, iar doi au ajuns la spital cu masini personale", a precizat Vaia, subliniind ca cei cinci navetisti din tren care au fost raniti au leziuni usoare, citat de Mediafax.

Reprezentantul ISU Banat a precizat ca in trenul implicat in accident se aflau 25 de navetisti.

Soferul tirului a fortat trecerea de cale ferata, iar tirul s-a rupt in doua din cauza impactului. Se fac investigatii pentru analizarea conditiilor in care s-a produs accidentul. Nu este primul accident de acest fel care se produce in acea zona.

Unul dintre cele doua vagoane a deraiat, iar pasagerii au fost preluati de microbuze pentru a ajunge la destinatie. In tren se aflau 25 de pasageri. La fata locului au ajuns opt ambulante, dintre care trei ale SMURD. Ranitii au fost transportati la Spitalul Judetean din Timisoara.

Vina ii a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum o ora
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Separatiştii din Catalonia pierd majoritatea în parlamentul regional, socialiştii pe primul loc în alegeri

G4Media acum 35 minute
Partidele separatiste, care conduc Catalonia de un deceniu, au pierdut duminică majoritatea în parlamentul regional, potrivit rezultatelor parţiale ale alegerilor regionale câştigate de socialiştii premierului spaniol Pedro Sanchez, la şase ani şi j

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum 53 minute
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

JO de la Paris: "23 de acţiuni" menite să perturbe ştafeta torţei au fost dejucate, anunţă ministrul Darmanin

News.ro acum o ora
Ştafeta torţei olimpice pentru JO de la Paris, care a început miercuri în Franţa, a fost ţinta unor tentative de acte rău intenţionate, a anunţat, duminică, ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, potrivit Le Figaro. Într-un mesaj publicat du

Pfizer şi AstraZeneca anunţă noi investiţii în Franţa, de aproape 1 miliard de dolari

News.ro acum o ora
Companiile de top în domeniul sănătăţii Pfizer şi AstraZeneca au anunţat duminică noi investiţii în Franţa, în valoare totală de aproape 1 miliard de dolari, înainte de începerea summitului anual de afaceri ”Alege Franţa” din acest an, transmite Reu

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 9 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum 2 ore
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Premierul Marcel Ciolacu spune că Ministrul Apărării are reţineri mari să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei

Adevarul acum 35 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 11 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°