Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru inculpaţi din dosarul „Prostituate pentru VIP-uri“, eliberaţi din arest

Publicat in Adevarul, marți 11 octombrie 2011 ·

Curtea de Apel Alba Iulia a eliberat din arest preventiv patru dintre inculpaţii arestaţi în dosarul „Prostituate pentru VIP-uri“. Decizia a fost luată săptămâna trecută, când s-a judecat recursul la sentinţa Tribunalului Alba prin care a fost prelungită măsura arestării preventive pentru şase persoane.

„Admite recursurile formulate de inculpaţii Şchiop Teodor Victor, Roşca Ioan Nicolae, Cîndea Sergiu Andrei şi Bakai Gabiel Antoniu împotriva încheierii penale pronunţate de Tribunalul Alba – Secţia penală la data de 03.10.2011 în dosarul nr. 1377/107/2011. Casează încheierea atacată doar sub aspectul menţinerii măsurii arestării preventive a inculpaţilor sus-menţionaţi şi, procedând la rejudecare în aceste limite: În baza art. 300 ind. 2 rap. la art. 139 al. 1 C. pr. pen. şi la art. 145 ind. 1 C. pr. pen. înlocuieşte măsura arestării preventive luate faţă de inculpaţii“, se afirmă în minuta completului de judecată de la Curtea de Apel. Cei patru au stat în arest preventiv mai bine de un an de zile.

În arest au mai rămas în acest dosar două persoane, George Virgil Dura şi Ioan Nicolae Decean. Un al treilea inculpat, Adrian Bălan, zis Bălănel, este arestat preventiv într-o altă cauză disjunsă din acest dosar în care este judecat pentru şantaj. De asemenea, un alt reprezentant al lumii interlope din Alba Iulia, Raul Hancheş (fost Rus), zis Pricu, este dat în urmărire internaţională cu mandat de arest în lipsă.

21 de bărbaţi şi o femeie sunt judecaţi pentru: instigare şi constituire grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, şantaj, tâlhărie, lipsire de libertate în mod ilegal, distrugere, proxenetism, prostituţie. Printre clienţii grupării se află persoane importante din Alba Iulia ale căror identităţi nu au fost făcute publice.

„Inculpaţii au constituit la începutul anului 2010 o grupare infracţională spe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°