E. Kessler este imun atât la caracterul tactic, la complexitatea semiotică a conceptelor vehiculate de expoziție, cât și la stilul minimalist, de o sobrietate înșelătoare a artei subREAL.
În numărul din 4 decembrie 2012 al revistei 22, Erwin Kessler lansează sub pretextul unei cronici de artă plastică un atac la adresa Muzeului Național de Artă Contemporană. Hărnicia invectivă a lui E. Kessler, care ține loc de metodologie critică, este bine cunoscută în cercurile profesionale din România, unde el și-a câștigat o notorietate ambiguă, de scandalagiu cu vervă și fără opinii demne de luat în seamă.
Atacurile la adresa MNAC sunt și ele un loc comun mai vechi, venind dintr-un grup de comentatori mai mult sau mai puțin publici, ce pare să fi obosit între timp.
Deci, dacă textul semnat de E. Kessler nu aduce nimic nou ca informație, metodă și stil, el conține o serie de inexactități care privesc MNAC și practica sa, drept care simțim nevoia să intervenim cu câteva lămuriri utile.
In primul rând, expoziția subREAL, pe care E. Kessler o folosește în exercițiul său demolator, nu constituie parte și nu se substituie expoziției permanente a MNAC. Nu știm de unde a fost extrasă această informație, pe care își construiește întregul demers, dar e o afirmație serioasă, cu implicații depășind simplul joc al literaturii de ocazie: ceea ce dânsul insinuează este că MNAC are tranzacții netransparente de achiziție cu artiștii pe care îi expune în spațiile sale. Dacă perioada pe care a fost deschisă expoziția (31 mai–31 decembrie 2012) l-a deranjat atât de mult încât a simțit nevoia să elaboreze spontan teoria expunerii permanente, E. Kessler putea să o verifice cu personalul MNAC, într-una dintre vizitele sale. Dar exactitudinea informației nu este pentru el o prioritate, ceea ce se vede din întreaga construcție a textului