2012 nu va fi nicidecum anul Apocalipsei, care ar fi fost prevăzută de calendarul maya, ci, mai degrabă, este începutul unei noi evoluţii spirituale a umanităţii, relatează www.ilsussidiario.net
Aceasta este părerea maestrului Quetzasha, un șaman maya-aztec aflat în aceste zile în pelerinaj prin Europa, pentru a-şi împărtăşi înţelepciunea. Secole la rând, învăţăturile anticului popor sud-american, transmise din tată în fiu, au fost învăluite în mister. De la mayaşi, o civilizaţie care a dispărut brusc, fără ca vreo catastrofă să motiveze ceea ce s-a întâmplat, ne-au rămas manuscrise care, din câte se pare, sunt capabile să prezică viitorul, un sistem matematic foarte rafinat şi monumente spectaculoase. Codexurile descoperite, scrise cu hieroglifele mayaşe, oferă indicii parţiale despre cunoştinţele ştiinţifice în astronomie, calendarul dezvoltat de această civilizaţie fiind foarte precis. Mayaşii aveau abilitatea de a prezice cu exactitate eclipsele, precum şi deplasările planetelor, fără a cunoaşte aparatele optice sau unităţile de timp. De-a lungul timpului, numeroşi cercetători au încercat să interpreteze documentele mayaşe, însă mare parte dintre acestea au rămas de neînţeles. În mod incredibil însă, după atâta timp, se pare că, în sfârşit, un descendent al vechilor mayaşi s-a hotărât să dezvăluie unele dintre secretele poporului său şi să dea interviuri în presă sau chiar să ţină conferinţe în toate colţurile lumii.
Șamanul Quetzasha
Maestrul Quetzasha este un șaman maya-aztec, reprezentant al ordinului suprem Chichen şi specialist în limbile antice. De altfel, el a interpretat 777 de manuscrise ale culturilor maya, aztecă, rapanui, egipteană, chichimecă, incaşă şi tarahumara. În plus, este unul dintre cei mai apreciaţi specialişti ai asociaţiei „Unificarea internaţională a culturilor prehispanice“. Până acum, adevăraţii mayaşi a