"Pentru mine, arta plastica ieseana tine mai mult de nostalgie. Am crescut in ea, in interiorul ei, din ea mi-am alimentat bestiarul creativ". - Felix Aftene Numele lui Felix Aftene l-am auzit rostit, pe la mijlocul anilor 90, cu o oarecare evlavie, pe terasa lui Zaim, unde, la fiecare sfirsit de saptamina, se aduna cite o ceata pestrita de artisti ca sa puna Iasul la cale. Ca un adevarat amfitrion, Zaim se aseza in capul mesei, innodind si deznodind firul conversatiei, zdranganind, daca era nevoie, cu furculita in paharul de cristal, pentru a chema lumea daca nu la un consens, atunci macar la meditatie, sau, lovind cu putere pumnul in masa, pentru a pune capat, odata si pentru totdeauna, unor dispute pornite de la zero ce tindeau insa sa atinga infinitul. Si, pina la urma, chiar il atingeau. Veneau acolo si un Val Gheorghiu, imbracat intr-o tinuta ce-l facea sa semene cu Pasadia, veneau si pictorul Traian Mocanu, Nelu Ganju, citeodata si Dragos, Tofan, regretatul Stelian Baboi, nea Horica Zilieru, magistrul Ursachi si o parte din Casa Pogor. La parter era restaurantul, terminat cu o mica terasa scursa usor in spate, sus erau dormitoarele si o pinacoteca, iar jos - bucataria, camera administratiei si sala de provizii. Zaim supraveghea atent orice miscare. Dimineata, impreuna cu administratora, facea cumparaturile direct din piata, iar dupa-amiaza discuta asupra meniului serii, dind indicatii cit se poate de exacte asupra modului cum trebuia preparat... Era un bucatar desavirsit, un adevarat maestru in arta culinara. Se pricepea, insa, si la etichetat tablouri. Punea suflet in toate. Iubea artistii in intelesul bun al cuvintului si-i tinea cit mai aproape de sufletul sau. Se culca tirziu si se scula intotdeauna la revarsatul zorilor. Inainte de a-si face rugaciunea de seara, statea o clipa in cumpana, meditind in fata tablourilor ce umpleau peretii dormitorului. La tr