Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc îl asigură pe Preda că va recurge la remanieri când va aprecia că este necesar

Publicat in Romania Libera, joi 15 iulie 2010 · ·

Premierul Emil Boc i-a dat asigurări vicepreşedintelui PDL, Cezar Preda, care s-a arătat sceptic în privinţa autorităţii lui Boc ca prim-ministru, că va remania membri ai Cabinetului atunci când "va aprecia de cuviinţă" şi a adăugat că Preda are garantată prin Constituţie libertatea de exprimare, potrivit NewsIn.

"Libertatea de exprimare, inclusiv a domnului Cezar Preda, este garantată de Constituţie, iar în privinţa remanierilor guvernamentale, îl asigur că dreptul suveran al prim-ministrului se va exercita atunci când va aprecia de cuviinţă prim-ministrul", a spus miercuri Boc, răspunzând unei întrebări adresate de presă.

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, în dimineaţa zilei de miercuri, că Emil Boc a ajuns în situaţia în care nu-l ascultă nimeni, că "stăpâneşte" cu greu miniştrii şi a opinat că premierul ar fi trebuit să-l dea afară imediat pe Sebastian Vlădescu, care şi-a permis să "saboteze" un Cabinet întreg.

"Sincer, sunt foarte îngrijorat. Dacă până acum, în mediile politice şi economice româneşti se vehicula faptul că prim-ministrul cu greu îşi poate stăpâni Cabinetul, iată, acum, în ultima perioadă şi noi, din interiorul Partidului Democrat vedem foarte clar acest lucru. Pentru mine, cel puţin, nu este nici o surpriză ce-a făcut ministrul Finanţelor. El face acest lucru când doreşte, cum doreşte, spune ce vrea. Prim-ministrul nu poate decât să fie reactiv la ceea ce spune domnul Vlădescu şi mai vechi, dacă ţineţi minte, domnul Şeitan", a declarat vicepreşedintele PDL.

"Îmi pare rău pentru prim-ministru că a ajuns de nu-l mai ascultă absolut nimeni. Noi i-am atras atenţia că nu e bine să vedem în ultima lună că s-au luat decizii care nu sunt agreate ba de Palatul Cotroceni, ba de Ministerul de Finanţe, ba de Cabinetul de la Palatul Victoria, în ansamblu. Ce să-nţeleagă cetăţenii României, decât că e un haos ? E vina primulu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum 2 ore
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 6 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 3 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 8 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Lupte grele în regiunea ucraineană Harkov, după ce ruşii au intensificat atacurile

Mediafax acum 3 ore
Ruşii şi-au intensificat atacurile în regiunea Harkov, au declarat, sâmbătă, autorităţile ucrainene. Armata ucraineană a arătat că au fost trimise întăriri în regiune pentru a ajuta la stabilizarea poziţiilor de apărare.

Prostest „Corupția Ucide” în fața Palatului Cotroceni. „Klaus Milion Iohannis, raport de mandat, m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulţi activişti din cadrul platformei Corupţia Ucide protestează sâmbătă după amiază, 11 mai, în faţa Palatului Cotroceni. Ei au transmis mesaje critice la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Mai multe persoane participă, sâmbătă după amiază, l

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

11°/19°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

6°/14°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°