Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MDRT taie programul de suflet al lui Udrea

Publicat in Jurnalul, miercuri 17 octombrie 2012 ·

Ministerul vrea să reducă valoarea cheltuielilor eligibile şI să impună cotă parte de finanţare

Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului vrea să fuzioneze  Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, cunoscut ca fiind programul de suflet al Elenei Udrea, fostul ministru al Turismului, cu proiectele din Programul Naţional de Modernizare a Localităţilor. Potrivit unui proiect de  Ordonanţă de Urgenţă postat pe site-ul instituţiei, noul program va fi finanţat doar parţial cu bani din bugetul MDRT şI se va numi Programul Naţional de Devoltare a Infrastructurii Rurale şi Urbane (PNDIRU). Prin această măsură, MDRT vrea să stimuleze dezvoltarea regională a României. "Dezvoltarea durabilă a spaţiului rural şi urban este indispensabil legată de îmbunătăţirea condiţiilor existente şi a serviciilor de bază, prin dezvoltarea infrastructurii”, potrivit Notei de fundamentare a Ordonanţei de Urgenţă, postată pe site-ul instituţiei.

5 subprograme

Programul se derulează în comune, sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor, în zone periurbane ale acestora din urmă, precum şi în toate oraşele din România care au o populaţie de până la 50.000 de locuitori înregistrată la ultimul recensământ. Noul program va avea cinci subprograme. Primul priveşte reabilitarea şi modernizarea drumurilor, cel de al doilea - realizarea de sisteme centralizate de alimentare cu apă, urmând realizarea de sisteme centralizate de canalizare, modernizarea şi reabilitarea dispensarelor medicale, iar ultimul subprogram priveşte modernizarea şi reabilitarea unităţilor şcolare. Proiectele de investiţii care se realizează în cadrul PNDIRU se amplasează pe terenuri proprietate publică a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Beneficiarii trebuie să trimită liste cu proiectele pe care vor să

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 48 minute
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum 48 minute
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

Ziare.com acum 17 minute
În 2023, România a exportat produse din tutun in valoare de peste 1,68 miliarde de euro, potrivit celor mai recente date publicate de INS, în creștere cu peste 200 de milioane de euro față de anul anterior. Volumul exporturilor produselor din tutun

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele strategice ale SUA, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de 4 iulie

News.ro acum 2 ore
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie şi sezonul călătoriilor de vară, transmite CNBC. ”Prin eliberarea ace

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 8 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Ministrul Apărării, despre bruiajul ruşilor: Ne preocupă, nu ne dorim aşa ceva, monitorizăm, dar este felul în Rusia se comportă în regiune de multă vreme

News.ro acum 8 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat

Preşedintele Klaus Iohannis merge în vizită în Parcul Naţional "Piatra Craiului". Va avea o întâlnire cu directorii de parcuri naţionale şi naturale din țară

Ziare.com acum 25 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional "Piatra Craiului", cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Potrivit Administraţiei Prezidenţ

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 12 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

15°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

14°
mie.

14°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°