România participă la Sistemul de supraveghere terestră al NATO, alături de alte 12 state membre, având o contribuţie de 2% din costul total, respectiv de 25,28 milioane de euro, a informat, vineri, MAE răspunzând unei solicitări Mediafax.
Sistemul de supraveghere terestră al NATO (Allied Ground Surveillance/AGS) este destinat să monitorizeze suprafaţa terestră cu ajutorul unor sisteme radar, ce vor fi instalate pe un număr de platforme aeriene. La proiect participă în prezent 13 state NATO: Bulgaria, Cehia, Estonia, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, România, Slovacia, Slovenia şi SUA. Acestea contribuie cu 1,2 miliarde Euro la achiziţia sistemului, potrivit MAE.
"Aderarea României la program a fost aprobată prin H.G. nr. 1498 din 2 decembrie 2009. Contribuţia ţării noaste este de circa 2% din costul total, adică 25.28 milioane Euro, aceasta urmând să fie plătită eşalonat până în anul 2016", a precizat sursa citată.
Ministerul aminteşte că sistemul "face parte din pachetul de capabilităţi prioritare pe care Alianţa Nord-Atlantică a decis să le dezvolte cu prilejul Summit-ului de la Lisabona". "Având în vedere capacităţile sale tehnice deosebit de avansate, această capabilitate este considerată la nivelul NATO un instrument vital pentru desfăşurarea operaţiilor aliate, experienţa militară din Libia demonstrând necesitatea acestui sistem pentru a impune în termen cât mai scurt superioritatea strategică a NATO în teatrul de operaţii. Semnarea contractului de achiziţie este aşteptată în cursul anului 2012, iar sistemul urmează să devină pe deplin operaţional în anul 2017", mai spune MAE.
Ministerul consideră că, prin participarea la proiect, România devine direct implicată în îndeplinirea obiectivelor NATO şi este în măsură să integreze elementele naţionale de apărare în sistemul AGS. În plus, calitatea de participant la AG