Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Demisie misterioasa la sefia PSD Arad

Publicat in Romania Libera, marți 11 iulie 2006 ·

Presedintele PSD Arad, Dimitrie Musca, nu si-a depus, inca, oficial demisia din functie, desi si-a anuntat-o inca de sambata, dupa anuntarea rezultatului votului de la Conferinta municipala de alegeri. Chiar daca a spus ca isi mentine intentia de a pleca de la conducerea organizatiei judetene, liderul social-democrat nu a depus nici o cerere oficiala de demisie, astfel ca, el ocupa in continuare fotoliul de presedinte. Purtatorul de cuvant al filialei, Alexandra Braica, a declarat ca nu stie absolut nimic despre ceea ce va decide Dimitrie Musca. Luni, in Biroul Permanent National al partidului, situatia creata la Arad a ajuns si pe masa presedintelui Mircea Geoana. Acesta a afirmat ca se va lua o decizie in ceea ce-l priveste pe Musca abia dupa ce va sta de vorba cu acesta. Liderul filialei aradene si-a anuntat demisia din functie, sambata, imediat dupa ce au fost anuntate rezultatele alegerilor din cadrul organizatiei municipale. Desi a spus ca doreste organizarea unor alegeri democratice, Musca a fost nemultumit ca persoana sustinuta de el nu a intrunit sufragiile delegatilor prezenti la scrutin. In urma alegerilor, presedinte al organizatiei municipale a fost desemnat Dorel Caprar, cu 52 de voturi, in timp ce Gheorghe Furau, candidatul sprijinit de Musca, a obtinut doar 16 voturi. "Cand am fost solicitat sa fiu presedinte al PSD Arad, am spus clar ca voi accepta numai daca se va face cum vreau eu si mi s-a spus ca asa va fi. Faptul ca pe urma am fost ales la Conferinta judeteana m-a facut sa cred ca asa va fi in continuare. Dupa mine, regula este foarte clara: cine comanda, plateste si cine plateste, comanda. Am spus clar ca doresc ca doctorul Furau sa fie presedinte pe municipiu, pentru ca ar fi fost in folosul organizatiei. Chiar daca nu a venit zilnic pe la partid, intotdeauna ne-a sprijinit in problemele importante, inclusiv financiar", a adaugat Musca. Pre

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Micuța Raisa, înjunghiată și strangulată cu o funie de verișorul ei de 15 ani. Adolescentul a fost reținut

HotNews acum 31 minute
Raisa, fetiţa de doi ani şi jumătate din judeţul Dolj care fusese dată dispărută şi apoi găsită moartă, a fost ucisă de un băiat de 15 ani, au stabilit procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, acesta fiind verişorul victimei, scrie News.r

Cod galben de furtuni în 15 județe. Meteorologii anunță ploi torențiale, vijelii și grindină

Ziare.com acum 54 minute
ANM a emis Cod galben de furtuni, până joi seară, 30 mai, în 15 județe din Maramureș, vestul Transilvaniei, nordul Crişanei, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali. Aici vor fi descărcări electrice, vijeli

Poliția Română Percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigarete

Ziua Constanta acum 27 minute
Nr. 812 din 30 mai 2024 PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE CONTRABANDĂ CU ȚIGARETE În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de

Incendiu la un cunoscut hotel plutitor din Delta Dunării

Adevarul acum 37 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, joi, la Hotelul plutitor GG Gociman Danube Delta Resort din localitatea Crișan, potrivit presei locale. Pompierii intervin cu 3 ambarcațiuni pentru stingerea focului.

Ebru Bolat, invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 30 mai, de la ora 19:00

Gandul acum 32 minute
Ebru Bolat va fi invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva de 24 de ani va reprezenta delegația tricoloră la Jocurile Olimpice 2024 în competițiile de yachting. Întrecerea olimpică va avea loc la Marseill

(P) Gabriela Firea: Construim un nou drum care leagă Sectorul 5 de restul Capitalei şi modernizăm ieşirile din sudul oraşului

News.ro acum 2 ore
Problema principală a Capitalei rămâne traficul sufocant, care aduce de la sine şi un nivel ridicat al poluării. Bucureştiul este pe locul 4 în topul celor mai aglomerate oraşe europene şi pe locul 8 în lume. Potrivit datelor colectate de o companie

Percheziţii în Prahova şi Dâmboviţa într-un dosar care vizează obţinerea ilegală de fonduri prin programul Start-Up Nation

Mediafax acum o ora
Poliţiştii din cadrul IPJ Prahova - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, fac cinci percheziţii, una în judeţul Prahova şi patru în judeţul D

Supravegherea permanentă în clase, prin camere audio-video, se poate face de către școli cu „acordul majoritar” al părinților și doar consultarea profesorilor – proiect de ordonanță de urgență

G4Media acum o ora
Supravegherea permanentă a elevilor și profesori în sălile de clase prin camere audio-video instalate la decizia conducerii școlilor se va putea face cu „acordul majoritar” al părinților și consultarea și informarea profesorilor, iar înregistrările

Prin măsurile impuse de PSD la guvernare, nivelul de trai în România se apropie de media europeană

Adevarul acum 20 minute
De la revenirea la guvernare, obiectivul asumat de PSD a fost creșterea nivelului de trai al tuturor românilor. Puterea de cumpărare a românilor a ajuns la aproape 80% raportat la media europeană. Cifrele Eurostat confirmă că măsurile Guvernului Mar

Sondaj INSCOP la comanda News.ro - 23,7% dintre alegători ar opta pentru Mircea Geoană în primul tur al alegerilor prezidenţiale, 18.2% pentru Marcel Ciolacu, 13.5% pentru George Simion /Care sunt opţiunile pentru turul ll /Cine cred românii că va câştiga

News.ro acum 3 ore
Aproape un sfert dintre alegători ar opta pentru Mircea Geoană în primul tur al alegerilor prezidenţiale, 18.2% pentru Marcel Ciolacu (PSD), 13.5% pentru George Simion (AUR), 12.5% pentru Diana Şoşoacă (SOS Romania) şi 11,5% pentru Nicolae Ciucă, re

Vremea

București
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

18°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

16°/22°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

22°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/25°